Steaua Imperiului Invizibil. Despre Jean Parvulescu.

Reproduc mai jos un text inedit in Romania: traducerea comentariului scris de Aleksandr Dughin in 1998 despre unul dintre cele mai fascinante romane ale lui Jean Parvulescu: „Steaua imperiului invizibil”.

Un român, aproape necunoscut in tara sa, a devenit copilul teribil al literaturii franceze in ultima jumatate a secolului 20 si poate unul dintre cei mai influenti conspiratori in politica planetara clandestina. A scris aproape inca 30 de romane cu subiect mistic dar si lucrari de analiza politica si eseistica. Sa speram ca multe dintre ele vor vedea lumina tiparului si in limba romana la editura Eurasiatica.ro .

Jean Parvulescu, invitat intr-o emisiune recenta la o televiziune franceza.

Insa Jean Parvulescu insusi a trait o viata care depaseste pana si oricare dintre romanele sale intru aventura si mister. A fost banuit a fi fost in relatii cu mai multe servicii secrete. Am auzit si zvonul ca a urmarit programatic si a reusit sa se inrudeasca direct cu cele mai importante case imperiale si regale ale lumii, fie seducand si avand copii cu printese din respectivele familii, fie casatorindu-si alti copii ai lui cu vlastare regale. A fost consultant special pentru cele mai elevate cercuri din comunitatea de informatii si militara a marilor puteri, avand o legatura stransa mai ales cu legendarul sef al serviciilor de informatii franceze, contele Alexandre de Marenches (prima voce occidentala care a dezvaluit cate ceva despre existenta serviciului de informatii militare sovietic, GRU).

Jean Parvulescu a fost artizan al oarecare state africane in perioada post-coloniala, avand grija sa isi inscauneze sefi de state doi prieteni foarte apropiati, pe Moise Tshombe in Congo si pe „imparatul” Jean-Bedel Bokassa in asa-numitul „Imperiu Centrafrican”, caruia i-a asigurat practic crearea de la zero a noului stat, prin lobby-ul pe care il putea accesa in zonele „umbroase” ale marilor puteri. Circula povestea ca, asistandu-l pe Bokassa in crearea unei armate a noului stat, a recrutat in calitate de instructori fosti ofiteri ai Armatei Regale Romane, emigrati in Occident dupa 1945, iar acestia au folosit comenzi in limba romana in noua armata „imperiala”, astfel incat pana si astazi in respectiva armata se folosesc tot comenzile militare in limba romana. Printre altele a fost si activist (nu se stie in ce masura) al temutei Organisation de l’armée secrète, socotita „terorista” de unii, patriotica de altii…

Jean Parvulescu a fost un personaj pitoresc si boem al lumii literare franceze, raspandind fascinatie, emulatie si adulatie in jurul sau. Iata ce spune Aurora Cornu (fosta sotie a lui Marin Preda) care l-a cunoscut direct, despre Jean Parvulescu: „aventurier de geniu, care a avut un rol important in inscaunarea lui Moise Chombe, in Congo. Ezoterist, ocultist, avand chiar o miscare filosofica care il urmeaza si astazi ca pe un maestru, Jean Parvulescu facuse Institutul de Cinema cu tinerii regizori: Rohmer, Godard, Truffaut, tot el fiind autorul si teoreticianul celebrei formule: Noul val francez – o miscare estetica protestatara, care a luptat impotriva industriei de cinema si a propus in replica filmul de autor, dispretuind profund succesul comercial.” Avand un rol atat de important in generarea miscarii „filmului independent”si avand o viata care „bate filmul”, este evident de ce Parvulescu a devenit si personaj principal de film, interpretat de actorul Jean-Pierre Melville, intr-unul dintre cele mai importante filme de arta ale lui Francois Truffaut si Jean-Luc Godard, „A bout de souffle” („Cu sufletul la gura”):

„Sa devin nemuritor si apoi sa mor”. Superb paradox, perfect congruent cu tehnica razboiului ocult.

Pentru cel familiarizat cu cultura romana devine evident ca in intreaga viata si opera a lui Jean Parvulescu circula aceeasi substanta pe care o regasim si in „Craii de Curtea Veche” a lui Mateiu Caragiale sau in „Principele” lui Eugen Barbu. Recunoastem acel haz de necaz cu care geniul romanesc a tratat marile tragedii ale geopoliticii si istoriei, boicotand istoria prin actiunea non-actiunii (wei-wu-wei, conceptul taoist in care se manifesta adevarata invulnerabilitate), boicotand sobrietatea superficiala sub perdele de fum inselatoare sau chiar triviale, alegand cu entuziasm ludic jocul ambiguitatilor la fel ca si in politica si geopolitica, jocul „combinatiilor” menite sa pozitiveze negativul si sa protejeze esenta sacra a Traditiei de atingerea murdara a epocii decaderii finale, Kali-Yuga. Inconstient (sau dirijat???), geniul romanesc a aplicat un soi de „aikido geopolitic” unic in istorie, reusind sa propage astfel neatinse pana in secolul 21 fragmente de Traditie cum nu exista alte tari ale lumii, cel putin prin Biserica Ortodoxa. Aceasta mostenire, aceasta misiune de importanta globala sta la temelia ultima a statalitatii romanesti, asigurand statului roman o invulnerabilitate pe care nici portile iadului nu o vor birui, pana la sfarsitul timpurilor, chiar daca acest lucru este greu de observat la o privire superficiala asupra starii actuale a Romaniei (dar tocmai asta e rostul starii actuale, aparent deplorabile: sa camufleze starea reala…).

Autorul ocult Vasile Lovinescu, din scoala traditionalista a lui Rene Guenon, lasa sa se inteleaga in lucrarea „Al patrulea hagialac”, scrisa pe marginea romanului „Craii de Curtea Veche”, ca Mateiu Caragiale nu putea fi decat un mare Initiat in viata reala (si poate nu este intamplator ca Mateiu este tocmai fiul lui Ion Luca, geniul umorului romanesc; este aproape un scenariu mitologic antic).

Daca a mostenit Jean Parvulescu functia pe care a avut-o la vremea lui si Mateiu Caragiale, cu siguranta a reusit sa se apropie cel mai mult de concluzia finala, istorica, concreta, a razboiului ocult. Prin amicul sau Aleksandr Dughin a exercitat o influenta considerabila asupra vietii politice din Rusia, contribuind la infiintarea miscarii de tineret „Nashi” („Ai nostri”) si influentand decisiv mutarile pe care le face Rusia pe marea tabla de sah a lumii.

Iata ca intram intr-o noua faza tactica. Iata ca in urma cu cateva zile presedintele Medvedev a anuntat ca il sustine pe Vladimir Putin pentru a fi presedintele Rusiei pana in 2024. Iar la scurt timp Putin a anuntat ca va demara proiectul „Uniunii Eurasiatice”: Putin propune Uniunea Eurasiatica. Este doar primul pas spre obiectivul mai indepartat, dar necesar si implacabil, al convergentei Uniunii Europene cu Uniunea Eurasiatica, spre asocierea geopolitica a natiunilor de la Tokio pana la Dublin, pentru a-si proteja impreuna particularitatile, comorile de cultura si traditii in fata atacului nemilos al Noii Ordini Mondiale impotriva tuturor identitatilor si statelor nationale din intreaga lume. Vor urma si alti pasi, decisivi, previzibili si imprevizibili in acelasi timp, care vor distruge proiectul globalist al dictaturii banului. Monstrul trimis de Hermes asupra lumii nu are nici o sansa in fata sagetii care a atintit-o Apollo asupra lui. Arcul a fost deja intins, sageata deja a plecat si e o problema doar de timp pana cand va lovi mortal Bestia. Timp foarte scurt, la scara istoriei…

Maestre, chiar daca ai disparut fulgerator si neasteptat dintre noi in noiembrie anul trecut, ai reusit sa setezi si sa amorsezi „masinaria infernala” care va macina implacabil vintrele putrede ale post-modernitatii. Chiar daca nu ai apucat sa iti revezi tara si manastirile ei si sfintii inchisorilor pe care i-ai admirat atat de mult, promitem ca ne vei vizita si ne vei re-vizita la nesfarsit prin opera ta. Maestre intelept al nemuritorului Imperiu Roman, intr-adevar ai reusit performanta sa devii nemuritor si apoi sa mori…

Jean Parvulescu? Prezent!!!

–––––––––––––––––––––––––––––––

Steaua Imperiului invizibil

(despre Jean Parvulescu)

de Aleksandr Dughin

(Moscova, 20 august 1998)

1. Profesiune: vizionar

Jean Parvulescu este un mister în viaţă al literaturii europene. Mistic, poet, romancier, critic literar, cunoscător al intrigilor politice, revoluţionar, prieten şi confident al multor celebrităţi europene din a doua jumătate a secolului XX (de la Ezra Pound şi Julius Evola, până la Raymond Abellio şi Arno Breker). Personalitatea sa reală rămâne un mister. Un român care a fugit în Vest în anii `40 şi a devenit unul dintre cei mai străluciţi stilişti francezi ai prozei şi poeziei contemporane. Dar indiferent cât de diferite au fost lucrările sale, începând cu strofele tantrice şi romanele complexe oculte, până la biografiile prietenilor săi eminenţi (în special „Soarele roşu al lui Raymond Abellio”) – reala sa chemare a fost „imaginarul”, un contemplator direct şi inspirat al sferelor spirituale, deschise către cel ales, în spatele aparenţelor triste şi triviale ale lumii profane contemporane.

În acelaşi timp, Parvulescu nu are nimic în comun cu reprezentanţii obişnuiţi ai neo-misticismului contemporan, atât de răspândiţi astăzi ca un fel de intrument al compensaţiei pentru rutina tehnotronic-informaţională cotidiană. Viziunea lui Parvulescu este tragică şi întunecată: nu are nici o iluzie în ceea ce priveşte diabolicul, natura infernală a vieţii contemporane (astfel, el este un tradiţionalist).

Este complet străin de optimismul infantil al ocultiştilor şi al pseudo-misticilor cu „ochelari de cal” ai New Age. Dar, spre deosebire de cei mai mulţi tradiţionalişti cu un temperament „academic” el nu se limitează la predica sceptică despre „crizele lumii moderne” şi la condamnarea seacă a civilizaţiei materialiste de la sfârşitul Kali-Yuga. Textele lui Jean Parvulescu sunt încărcate de Sacru, ca într-un vis, într-o revelaţie ciudată, aproape profetică; „vizita”, evadarea către sferele înalte prin blocade magice ale energiilor negative, care încarcă lumea contemporană a psihicului colectiv, cosmic.

Parvulescu este un vizionar autentic, destul de profund şi pregătit ideologic pentru a nu accepta primele fantome ale realităţii subtile ca fiind „mesagerii luminii”, dar în acelaşi timp forţând până la limită intuiţia sa pentru periculoasa şi riscanta „călătorie interioară” către „centrul Lacului Negru” a sufletului modern, fără frica normelor fixate de dogmaticii raţionali (aici îşi au originea paradoxurile pe mai multe niveluri care se regăsesc în toate cărţile lui Parvulescu). Mesajul lui Parvulescu poate fi definit în acest fel: „Sacralul a dispărut din realitatea cotidiană a lumii moderne şi este foarte evident că trăim Sfârşitul Timpului, Sacralul nu a dispărut (din moment ce nu a putut dispărea teoretic, deoarece este etern) dar a fost transferat într-o priecţie întunecată, invizibilă şi este gata acum de a coborî în cosmosul fizic uman într-un moment apocaliptic teribil al apogeului istoriei, într-un moment când lumea a uitat de natura sa spirituală şi a renegat-o, va fi forţată să o întâlnească într-o sclipire de revelaţie brutală.” Atâta timp cât aceasta nu a avut loc şi umanitatea doarme liniştită în iluziile sale întunecate şi materialiste, numai cei aleşi, vizionarii, membrii frăţiilor secrete, Ordinul Apocaliptic sunt conştienţi, pregătind în secret venirea Ultimei Ore, „Împărăţiei Cerului”, Marele Imperiu de la Sfârşit.

Jean Parvulescu nu vede în el însuşi o figură literară, ci vestitorul Imperiului Invizibil (ultima sa carte se numeşte „Steaua unui Imperiu Invizibil”), oratorul Parlamentului ocult constituit din elita mondială a „celor treji”. Parvulescu deschide o întreagă lume paralelă, nu doar un decor de scenă a fanteziilor individuale sau reminescenţelor. Textele sale sunt încărcate de o realitate înspăimântătoare: umorul său straniu (deseori aproape negru) atinge uneori urmele sfinte ale religiilor, dogmelor şi canoanelor, trezind în ele esenţa lor interioară, misterioasă, năpădită de spiritualitatea devastatoare a veneraţiei fetişiste. Urmând prescripţiile tantrice, Parvulescu însufleţeşte limbajul, îl face operativ. De aceea textul sau este mai mult decât literatură. Este pronunţia magică şi denunţarea scandaloasă; este provocarea evenimentelor şi prevestirea înţelesurilor lor; este imersiunea în Ocean, în tunelurile subterane ale Ascunsului, în imperiul înspăimântător care există în fiecare dintre noi. Exact de asta Parvulescu poate fi la fel de înspăimântător ca orice adevărat geniu: el ne studiază atent, ştiinţific din interior, din când în când trecând peste graniţa cunoscută. Un antomist vizionar.

2.  La început a fost Conspiraţia

Parvulescu răspunde clar şi paradoxal în acelaşi timp: este dual.

Agenţi secreţi ai Ființei şi ai Nefiinţei apar în toate sferele-cheie de control ale lumii moderne, ordonând toate procesele civilizaţiei. Generali şi teroriști, spioni şi poeţi, preşedinţi şi ocultişti, Părinţi ai Bisericii şi eretici, oameni ai mafiei şi asceţi, francmasoni şi naturalişti, prostituate şi sfinţi, artişti de salon şi activişti ai mişcării muncitoreşti, arheologi şi falsificatori – toţi sunt doar actori obedienţi ai unei piese de teatru saturată conspirologic şi… cine ştie ce alta identificare socială adăposteşte de fapt un Iniţiat și mai înalt?

3. Împotriva Demonilor şi a Democraţiei

„Steaua Imperiului Invizibil” este ultimul roman-cheie al lui Parvulescu. În el, firele din cărţile anterioare sunt legate. Lucrarea înfăţişează o metaistorie transcedentală al cărei autor este un cronicar, în timp ce se apropie de final. Iată un rezumat: Pe întreaga planetă şi, în special în Franţa şi Portugalia (de asemenea în Peru şi Mexic), locuri magice „de apucunctură” ale Vestului ocult, agenţi ai Nonexistenţei au construit piramide negre, obiecte fizice şi superfizice, intenţionând să să sprijine direct amestecul energiilor demonice ale hoardelor de Gogi şi Magogi.

Acest proiect apocaliptic are un nume secret, „Proiectul Aquarius”, în concordanţă cu simbolismul astrologic, era Aquarius, care aduce cu ea nu fericire şi armonie (aşa cum „agenţii Neființei” încearcă a convinge umanintatea), ci dezintegrare, putreziciune, haos şi moarte, „dizolvare în apele de jos” este gata să înceapă. Eroul din „Steaua Imperiului Invizibil” Tony d’Antremont înfăţişează viziunea profetică a „epocii Aquarius” în acest fel: „Văd, împreună cu Lovecraft, ghiveciul enormelor mase spurcate, mişcându-se în valuri fără sfârşit, păşind peste ultimele structuri de cristal ale rezistenţei elitelor spirituale; contemplu în neputinţa mea extatică  a deşteptării halucinante, în licărirea spumei negre, spuma neagră a dezintegrării, teroarea duhorii democratice şi organele înfricoşătoare ale acestor corpuri în convulsie, care – cu rânjet fals de curve jegoase, rânjetul de plaja californiana al anti-fasciștilor europeni, rânjetul târfelor-manechin din ferestre pâlpâind – pregătesc ultima noastră înfrângere, conducându-ne către o destinaţie pe care nici ei nu o cunosc, sau mai precis, o ştiu prea bine, pe drum sugându-ne cu poftă din măduva osoasa; asta este halucinantul sarcofag de plumb al drepturilor omului, această deversare fecal-vomitivă a Iadului, deşi spunând așa insult Iadul.”

Slujitorii „Aquarius”, deschizând calea în lumea umană pentru „cochiliile” negre ale amurgului contemporan, încearcă să prezinte apartenenţa lor nenaturală ca pe o binecuvântare, ca pe o salvare, ca pe limita evoluţiei, ascunzând natura lor adevărată, Vomitto Negro (Voma Neagră), sub lozinca politică şi spirituală a “New Age” şi a „Noii Ordini Mondiale”.

Dar împotriva Aquarius, în care este concentrat întregul potenţial teribil,  „metagalactic” al reţelei „Neființei”, care îşi găseşte încarnarea sa finală în „Noua Ordine Mondială”, luptă reprezentanţii unui ordin secret vestic: „Atlantis Magna”. În ritualul acestui ordin, un rol special este jucat de Femeie, cunoscută sub numele mistic Licorne Mordore, sau „unicornul roşu-brun”. În realitatea fizică ea poartă numele Jane Darlington. Dar adevărata persoană a acestei femei trece peste graniţele individualităţii. Mai probabil, ea reprezintă în sine o anume funcţie sacrală, împărţită intre femeile ordinului, ale căror relaţii personale şi zilnice dintre ele reflectă o ierarhie ontologică de ele însele (una dintre ele corespunde spiritului, alta – sufletului, a treia – cărnii). Bărbaţii ordinului, incluzându-l pe principalul personaj Tony d’Antremont de asemenea se pot numi cu greu individuali într-un sens strict: moartea şi adulterul ilustrează esenţa special funcţională a personajelor principale; moartea rituală a unuia dintre ei doar intensifică activităţile conspirologice ale altuia sau ale soţiilor, în procesul comiterii adulterului, descoperă că în esenţă ei rămân loiali uneia şi aceleiaşi fiinţe.

Astfel, Atlantis Magna îşi ţese pânza continentală pentru a se lupta cu conspiraţia Aquarius. La un nivel transcedental mai înalt, o realizare tantrică ritualică de Circumstanţe Escatologice, legată de apariţia Consolatorului şi Soţiei.  Numai la acest nivel este posibil să învingi constructorii „piramidelor negre”. Pregătirea şi organizarea ritualului misterios al „cercului roşu” compune partea principală a intrigii. Membrii Atlantis Magnum pentru această procedură realizează excursii simbolice, analizează texte mistice, lucrează la găsirea cauzelor adevărate ale transformărilor politice, cercetează aspecte ciudate ale istoriei familiilor antice europene, descifrează idei ezoterice (care apar ca scurgeri în presa tabloidă), trăiesc relaţii romantice şi erotice, experimentează încercări de asasinare, devin victime ale răpirii și torturii, dar întregul corp concret al captivantului romanul, aproape de genul detectivistic, este în realitate o expunere şi o clarificare neîntreruptă a realităţii vizionare a Ultimului Eveniment al Istoriei, apariţia Marelui Imperiu Eurasian, Regnum Sacrum sau Imperiul Sacru, ale cărui reflexii pot fi văzute în toate aspectele lumii moderne.

La nivelul politic al conspiraţiei, eroii romanului se comportă de asemenea agresiv şi decisiv. Rezistenţa spirituală la New Age, neospiritualism, pentru reprezentanţii căruia (începând cu Alice Bailey şi sfâşind cu de Chardin şi Sai Baba) Tony d’Antremont se oferă să pună în practică proiectele unor „super-Auschwitz, super-Maidanek oculte” de rezistenţă politică împotriva „Noii Ordini Mondiale”, americanismului, liberalismului, care forţează agenţii Fiinţei să ţeasă pânze de conspiraţie planetară cu participarea tuturor forţelor politice care se opun mondialialismului. Terorişti palestinieni, grupări subterane de neonazişti europeni, socio-revoluţionari şi membri ai „Brigadelor Roşii”, descendenţi ai familiilor aristocratice cu o repulsie pentru „democraţie”, dorind în secret sfârşitul epocii liberale, membrii mafiei italiene, Gaullişti şi admiratori ai lui Franco, revoluţionari ai Lumii a Treia, şamani ai Americii şi Asiei, leaderi comunişti, bancheri nemţi – toţi aceştia devin particapanţi la proiectul geopolitic, direcţionat către cauza finală a Imperiului Eurasia. Intrigile diplomatice, vizitele externe, discuţiile confidenţiale şi colectarea informaţiilor compun aspectele politice ale conspiraţiei ale „agenţilor Fiinţei” şi un fir narativ special al romanului, superimpus conversaţiilor oculte şi lungilor monologuri ezoterice ale personajelor.

Romanul lui Parvulescu nu urmăreşte logica tradiţională a unei povestiri finalizate.

Este semnificativ faptul că se sfârşeşte cu o jumătate de cuvânt la pagina 533. Întreaga intrigă precedentă vede cititorul aproape de rezultatul escatologic al războiului ocult, dar… Aici lumea literară se sfârşeşte şi, de fapt realitatea se instalează. Majoritatea personajelor din roman sunt figuri istorice, unii dintre ei au murit, alţii încă trăiesc. Notele şi textele citate în povestire chiar există. Multe episoade şi legende repovestite nu sunt, de asemenea, inventate (deşi câteva sunt fictive). Detaliu semnificativ: majoritatea numelor menţionate sunt livrate cu datele de naştere şi a morţii. După citirea „Steaua Imperiului invizibil”, se ridică o întrebare firească: ce am citit? Un roman? O ficţiune? O fantezie? Literatură suprarealistă? Sau, poate un tratat ezoteric? Sau revelaţia reală a motivului ascuns al istoriei contemporane, văzută din poziţia deplinului metafizic în întregul său volum, către cealaltă parte a halucinaţiilor, de care depind toate presupunerile banale de zi cu zi, care nu explică nimic şi sunt cate se poate imagina de departe de adevăr?

Jean Parvulescu însuşi într-o dedicaţie înfrumuseţată pe un volum al carții dat mie drept cadou, descrie romanul său: „cele mai secrete romane, unde Dragostea Absolută îi oferă Puterii Absolute ultima sa armă şi pune bazele oculte pentru un viitor Imperiu Eurasian al Sfârşitului care va semnifica Regatul Cerului, Regnum Santcum”. Nici mai mult, nici mai puţin.

4. Shiva cel roşu-brun

În timpul uneia dintre discuţiile noastre, când eu explicam înţelesul termenului „ai noştri” în terminologia politică rusească, Parvulescu, iluminat, mi-a arătat un roman din perioada sa de început (în anii ‘70) unde a folosit providenţial acelaşi termen într-o manieră uimitor de asemănătoare. „Ai noştri” pentru el erau membrii „Conspiraţiei Fiinţei”, reţea secretă de agenţi de influenţă, care sunt uniţi printr-un scop comun ocult dincolo de dezacordurile politice şi care rezistă civilizaţiei cosmopolite şi profane stabilită pe pe planetă. Mai mult decât atât, prietenii mei italieni mi-au trimis o copie a articolului lui Parvulescu de la sfârşitul anilor 60, în care vorbea despre „eurasianism”, proiectul geopolitic al Blocului Continental, despre necesitatea alianţei Ruso-Germane (reanimarea pactului Ribbentrop-Molotov), şi chiar despre necesitatea reapropierii dintre roşii şi cei bruni într-un front unit, revoluţionar, antimondialist! Ce ciudat că textele acestui om fascinant – populare doar ca lucrări literare şi provocând un zâmbet condescendent tradiţionaliştilor „academici” – cu o clarviziune aproape profetică, descriu cu un avertisment, ce devine fapt politic abia în ultimii ani, departe de Europa, în Rusia… Toate acestea sugerează meditații profunde privind adevărata natură a geniului literar.

De fapt, cine esti tu Domnule Parvulescu, commodore Altavilla?

Oricine ar fi Jean Pârvulescu, este fără îndoială „roşu-brun” (n.t.: “natbol”, național-bolșevic – roșu-brun este culoarea național-bolșevismului), fie și numai fiindcă simpatiile sale merg către o misterioasă figură feminină, numită de anumite societăţi secrete reale „Unicornul roşu-brun”, Licorne Mordore. Dar trebuie subliniat faptul că cuvântul franţuzesc „mordore” înseamnă, mai precis “roşu-brun cu auriu sau cu tentă aurie”. Dincolo de termenul dispreţuitor şi peiorativ „roşu-brun”, care a fost mult timp folosit pentru a eticheta cele mai interesante forţe politice din Rusia, există o nuanță regală a acestei culori – ca o încoronare escatologică finală cu Aurul Alchimic al marii Revoluţii Eurasiene continentale, pe care o pregătesc și o implementează „ai noștri”, agenții deplin conspirați sau vizibili ai „Ființei”. Dar și un alt personaj al tradiţiei sacre mai este reprezentat de această culoare. Vorbim despre zeul hindus Shiva, liturgic numit “cel roşu-brun” şi „înspăimântător”. Personalitatea acestui zeu este apropiată de elementul nostru cel roşu-brun.

Da, acest element este înspăimântător şi devastator în manifestarea sa exterioară. Dar este exact Shiva cel terifiant, roşu-brun, care serveşte ca protector al misterului Eternităţii, deschizând în perfecţiunea sa momentul Sfârşitului Timpului, negând cu aparenţa sa teribilă începutul „Erei Aquarius”. Shiva cel roşu-maron – este gardianul tradiţiei Iubirii sacre, Tantra. Aceasta este tantra căreia Jean Parvulescu îi dedică una din primele sale cărţi, „Coroana milostivă a Tantrei”.

Agenţii Continentului intern s-au trezit. Deja apare pe cerul nocturn al civilizaţiei noastre dezgustătoare o Stea magică vestind apropiata transformare a Internului în Extern. Aceasta – este Steaua unui Imperiu Invizibil, Imperiul lui Jean Parvulescu.

Aleksandr Dughin,

Moscova, 20 august 1998

––––––––––––––––––

Reproduc si linkurile catre articolele prietenului Victor Roncea, unul dintre cei mai curajosi jurnalisti din Romania:

A murit geopoliticianul mistic roman Jean Parvulescu, nasul “Nasilor” lui Putin, unul dintre marile genii ignorate ale Romaniei.

Ultimele carti ale lui Jean Parvulesco: romanul fantastic “Un retour en Colchide ” si volumul de investigatii geopolitice “La confirmation boréale”

Un ultim omagiu marelui scriitor Jean Parvulesco. Foto-documente: Jean Parvulesco alaturi de Horia Damian si Ezra Pound

Iar pentru cititorii de limba franceza, adaug si un link catre un fragment din lucrarea lui Parvulescu „Vladimir Putin si Imperiul Eurasiatic al Sfarsitului”: Vladimir Poutine et l’Empire eurasiatique de la Fin

Anunțuri
Etichete:

5 Responses to “Steaua Imperiului Invizibil. Despre Jean Parvulescu.”

  1. in memoriam :
    in Paris 23 novembre 2012

    Communiqué

    Vendredi 23 novembre
    deuxième anniversaire de la naissance à l’éternité de

    Jean Parvulesco

    ses amis ses admirateurs et ses lecteurs,
    auront l’occasion de se retrouver autour de sa mémoire.

    à 11 heures Absoute
    sur sa tombe par l’Abbé Guillaume de Tanouarn
    au nouveau cimetière de Boulogne

    à 16 heures «Chez Jenny»
    conférences croisées autour de son oeuvre
    &

    à 19 H 30 heures Diner débat
    avec la participation entre autres de

    Alexandre Douguine, Arnaud Bordes,
    Arnaud de L’Estoile, Arnaud Guyot-Jeannin, Laurent James, Michel Marmin, Claudio Mutti,

    «Chez Jenny»,
    projection de documents cinématographiques
    participation au repas, boisson comprise : 48 €

    prière de confirmer votre présence
    avant le 16 novembre
    Contact : parvulesco@arc-atlantic.com

    Nouveau cimetière de Boulogne 48 Avenue Pierre Grenier,
    92100 Boulogne-Billancourt
    «Chez Jenny» 39 Boulevard du Temple 75003 Paris

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: