Cartea neagra a Revolutiei franceze

„Cartea neagră a Revoluţiei franceze” – o carte a adevarului despre revolutia franceza, mitul in fata caruia se inclinau admirativ si comunistii de ieri, si se inclina de respect democratii de azi, proband comuniunea fundamentala a „drepturileomului-ismului” democratic cu comunismul.
Unii nu sesizeaza aceasta translatie a comunismului postmodern dinspre social si economic spre sfera valorilor si culturii, mult mai distructiva si periculoasa. Unii nu au sesizat nici migratia comunismului postmodern dinspre Rusia spre America, unde si-a insurubat definitiv baza de operatiuni globala. Acestia sunt ori prosti, ori rau-intentionati, ori cu informatii si viziuni intepenite undeva in anii `30 ai secolul douazeci. Unii mai lupta impotriva „tovarasilor” de ieri, impotriva „securistilor”, fara a vedea ca „tovarasul” de ieri, tocmai prin cultura impregnata in familie, a infruntat duhul disolutiei universale cu succes, dincolo de gargara comunista de suprafata.
Natiunea si familia nu au fost niciodata puse la indoiala, atacate si „revolutionate” precum in teoriile si legislatia corecte politic ale democratiei. Elemente traditionale au supravietuit atat in national-comunismul adus de revolutia comunista, cat si in societatea burgheza adusa de revolutiile masonice, chiar daca in limbaj codificat, chiar daca sub forme contorsionate de ideologii utopice. Din acest motiv, duhul disolutiei universale astazi nu mai „revolutioneaza” la nivel economic, nici la nivel social, ci la nivelul valorilor, culturii si identitatii.
Acelasi duh al disolutiei universale care a emanat Revolutia Franceza si Revolutia Bolsevica este astazi mai puternic ca niciodata, animand revolutia finala, extrema, ultima: cea la nivelul valorilor individului si familiei.
Ieri revolutionau ierarhia sociala, azi revolutioneaza relatiile dintre copil si parinte, dintre sot si sotie, dintre barbat si femeie, dintre minoritati si majoritate, dintre stat si individ, dintre natiune si teritoriu.
Azi, duhul disolutiei si inversiunii universale poarta numele de „corectitudine politica”, „drepturile omului”, „democratie”. Mult mai perfid, mult mai extrem, mult mai adanc infiltrat. Pana la plasele…
––––––––––––––
1789 – preludiul comunismului
de VIRGIL LAZAR

Crime odioase pătează blazonul Revoluţiei franceze, care a început sub sloganul „Liberté, Égalité, Fraternité”.

O carte curajoasă, apărută la Cluj în limba română, dezvăluie faţa hidoasă a Revoluţiei franceze. Cartea este scrisă chiar de istorici francezi, care doresc să meargă mai departe de miturile din manuale, de focurile de artificii şi de parada de 14 iulie, ziua când francezii aniversează căderea Bastiliei şi a absolutismului monarhic. Această carte arată că pe 14 iulie francezii ar trebui mai degrabă să comemoreze victimele „paleocomunismului” care a apărut ca urmare a Revoluţiei de la 1789 şi care seamănă atât de mult cu evenimentele petrecute în România după 1948.

Cartea neagră a Revoluţiei

Din iniţiativa prof. Alexandra Medrea şi Ioan L. Danciu a apărut la Cluj, la editura Grinta, în limba română, un volum-şoc: „Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. O carte editată iniţial în Franţa, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Consiliului Naţional al Cărţii, apărută sub conducerea unei somităţi: pr. benedictin Renard Escande. În România, apariţia cărţii a fost posibilă graţie unui grup de traducători coordonaţi de prof. Liliana Şomfelean. Volumul are aproape 900 de pagini şi cuprinde 45 de texte semnate de tot atâţia universitari, istorici, filosofi, scriitori, preoţi – care şi‑au propus, pe baza documentelor din epoca respectivă şi a scrisorilor sau memoriilor, să demitizeze Revoluţia franceză de la 1789. Fresca recompusă a acestei revoluţii seamănă izbitor cu faţa comunismului la români, iar Revoluţia franceză din 1789 este rădăcina revoluţiei comuniste din secolul XX. Sau, cum zice Cristian Bădiliţă: „Iată că istorici francezi îndrăznesc să facă pasul ultim, decisiv, în demascarea cancerului european bisecular, prin publicarea „Cărţii negre a Revoluţiei franceze”.  Cele 45 de texte sunt, prin conţinutul lor, comentarii zdrobitoare ale crimelor şi acţiunilor distructive pe care plebea, înfometată, aţâţată de fanaticii iacobini în frunte cu Robespierre, Marat, Sain Just şi alţii, le-a comis între 1789 şi 1794. Iacobinii au căzut, apoi, ei înşişi victime ale ghilotinei. Revoluţia a transmis lumii mesajul „Libertate, egalitate, fraternitate”, care, în realitate, nu s-a înfăptuit niciodată, dar a rămas în istorie prin faptele de neiertat.

Represiunea din Vandeea

Unul dintre texte, de exemplu, se referă la represiunea ordonată în ţinutul Vandeea, monarhist şi catolic. Acolo, trupele iacobine au trecut prin foc şi sabie întreaga provincie cu sute de mii de locuitori. Iacobinii au incendiat satele, oraşele, fermele şi au trecut prin tăişul sabiei bătrâni şi femei, fără milă, iar ca să economisească gloanţele,au săpat bazine unde înecau copiii. Mila unor militari era aspru pedepsită, de regulă cu moartea.

Tragedia Regelui-copil

O altă tragedie este cea a familiei regale. Au fost decapitaţi prin ghilotinare Regele Ludovic al XVI-lea, apoi Regina, abia ieşită din adolescenţă, iar Regele-copil, Ludovic al XVII-lea, de numai 8 ani (paznicii primiseră ordinul să nu-l ucidă, dar să scape de el), era ţinut ud zile întregi. Paznicii îl înfometau cumplit, după care îl îmbătau cu vin, pe care îl obligau să-l bea în loc de apă. Apoi, „Căderea Bastiliei” a fost, de fapt, un bluf, deoarece mica gardă s-a predat, iar în bastion n-au fost găsiţi decât cinci oameni, doi falsificatori de bani şi doi nebuni, plus un conte deţinut politic. În schimb, despre ea s-a fabulat şi s-a minţit în zeci de povestiri şi volume, rodul unei imaginaţii halucinante a autorilor.  Ar mai fi şi textul lui Curtoix, care face analogia dintre Revoluţia franceză şi Revoluţia bolşevică a lui Lenin, din noiembrie 1917… Sunt trecute în revistă şi cele două centenare ale Revoluţiei, dar şi sumbra perspectivă ca tricentenarul să nu mai poată fi sărbătorit. Şi asta pentru că migraţia masivă de musulmani şi naşterile puţine în familiile franceze pot să schimbe, din 2030, raportul etniilor în populaţia Franţei, iar emigranţii să devină majoritari.

Inima Regelui

În legătură cu Regele-copil sunt şi pagini extrem de luminoase, în sensul că medicul care l-a autopsiat i-a scos inima şi a conservat-o, apoi aceasta a fost transmisă din  generaţie în generaţie şi a ajuns în final în Casa Bourbon. Şi, iată, în anul 2004, s-a ţinut în amintirea Regelui o liturghie în Saint-Denis, la care au luat parte mii de francezi, care au îngenunchiat şi s-au rugat pentru el. Acesta, după ce, cu o seară înainte, inima Regelui a fost expusă şi  în biserica din Saint Germaine, unde, de asemenea, mii de parizieni i-au adus omagiul lor, în genunchi. Iar înmormântarea, alături de părinţii săi, a avut loc în sunetele orgii ce cânta „Fanfara regală” de Pergalose.  Ar mai fi, desigur, de amintit şi prefaţa prof. Ioan L. Danciu la ediţia în limba română, care afirmă, pe bună dreptate, că „Libertatea fără Dumnezeu nu este decât anticamera disperării, a sălbăticiei şi urii”.

Articolul original: http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/1789-preludiul-comunismului-203380.html

Anunțuri

10 comentarii to “Cartea neagra a Revolutiei franceze”

  1. Daca ar trebui sa ma exprim printr-o singura fraza as spune che ghilotina cind a terminat de mincat piinea alba a mincat piinea neagra si cartofii.(terminati nobilii a condamnat la moarte si puscariasi, oricine era suspect de vreo banuiala)

    Revolutia franceza este declarata ca primul act di terorism in lume.

  2. Genocidenow, las-o incolo de vorba ticluita frumos, dar fara continut. Cum naiba sa spui ca revolutia franceza e locul de nastere al nationalismului?? Nu iti cer sa stii subtilitatile acelei revolutii, dar macar asa, informatii de bun-simt ar trebui sa detii.Cine a fost ducele de Orleans, cine a fost Mirabeau, ce reforme a facut Ludovic al XVI, de ce varul delfinului o ura pe Maria Antoaneta, ce erau cluburile iacobine sau carui fapt s-a datorat criza graului si implicit foamentea. Iti repet, acestea sunt lucruri concrete, fapte, iar bunul tau simt ar trebui sa te impiedice sa vorbesti despre revolutia franceza fara sa ai cea mai vaga idee despre ea.

  3. Normal, 200 de ani de progresism anchilozat sunt mai buni decât 1.000 de ev mediu. Eu sunt naţionalist, dar naţionalismul meu e futurist şi avantgardist. Ce îmi place mie la ABSOLUT TOŢI care propăvăduiesc misticismul/tradiţionalismul/ruralismul/ este că toţi sunt oameni de clasă mijlocie, care trăiesc în oraşe mari, care nu au de gând să trăiască după cum vorbesc, care ascultă destule metale, roachenrole, industristriale, etc. şi nu chiar muzică populară, care nu se îmbracă în haine populare NICIODATĂ, etc.

    Având în vedere astea, CARE sunt motivele să fii tradiţionalist? Îţi place ţie ceva la un sat cu case din chirpici unde bătrânii satului beau pahare de rom la 1 leu şi se uită la Etno TV, iar tinerii satului sunt la muncă în Spania şi Italia?Trăieşti cumva sau ai de gând să trăieşti în acest stil de viaţă (entual fără progresele moderne gen curent electric sau mai departe, Internet?). Satul e mort şi aşa trebuie să fie, şi-a arătat incapacitatea de adaptare. În nici 2 secole proletariatul urban a făcut ce ţărănimea nu a făcut 2 milenii. Mioriticismul şi bizantinismul sunt boli. Viitorul e agresiunea şi tehnologizarea.

  4. Da, am facut o greseala, era vorba de Etiopia, ai dreptate… ei, totusi nu o greseala foarte mare… 🙂
    Sunt de acord ca nationalismul civic, nationalismul liberal este o forma care a aparut odata cu miscarile revolutionare liberal-burgheze ale secolului 19. Adeptii globalismului de stanga sau de dreapta se straduiesc sa extinda insa aceasta irelevanta a formei si asupra fondului, din ratiuni evidente: pentru a delegitima orice demersuri identitare, neplacute lor pentru ca nu se conformeaza utopiei unei „umanitati” abstracte si „unite”.
    Totusi, trebuie sa facem distinctia intre forma si fond. Nationalismul revolutionar anti-traditional al secolului 19 a aparut ca o forma de sub care se razbuna un fond pre-existent impotriva imperiilor traditionale deja degenerate. Fondul era pre-existent, evident si atestat istoric. Din aceasta cauza eu numesc „nationalism” nu doar formalismul trecator al curentului politic din secolul 19, ci fondul de care s-au folosit proponentii destramarii imperiilor traditionale. Revolutionarii doar au avut meritul de a sesiza si inhama la obiectivul lor politic aceste energii pre-existente, nu le-au inventat ei. Agitatiile Sfantului Sofronie in Transilvania, cu zeci de ani inaintea revolutiei franceze, erau inspirate de nationalism, chiar daca de un nationalism total diferit si chiar opus celui promovat de nationalistii romantic-liberali de mai tarziu. Luptele Ioanei D`Arc, faptele lui Mihai Viteazul, campaniile lui Vlad Tepes si chiar istoria poporului evreu dau marturie deplina despre cum comunitatea de sange, limba, cultura erau constientizate cu mult inainte de nationalismul liberal-romantic. Sa nu uitam ca pana si romanticii nationalisti ai secolului 19 faceau apel tot la arhetipuri arhaice.

    Iar in contextul actual, termeni ca arhaic/depasit/reactionar sunt de-a dreptul „cool” si „revolutionari”, au efectiv aroma de „chic rebel” pe care atat vreme au inspirat-o miscarile „progresiste”. Serios, este asa de invechit, demodat si „fake”, asa de „anii `60” sa mai fie cineva „progresist” in ziua de azi, dupa 200 de ani de progresism obosit si anchilozat, esuat in mariajul fericit dintre consumatorismul pietii „de dreapta” si stanga „corecta politic”…
    Adevarata forta de seductie revolutionara mai sta doar in miscarile mistice sau/si nationaliste care propovaduiesc cea mai radicala revolutie conservatoare de intoarcere la cel mai „intunecat” Ev Mediu… 🙂
    Ceva-ceva au intuit miscarile de dreapta interbelice, relativ opuse paradigmei progresiste nationaliste a secolului 19, dar nu au mers pana la capat cu rasturnarea paradigmei si nici nu erau coapte vremurile pe atunci… dar acum, musteste a revolutie conservatoare… actorii si autorii acesteia inca sunt in leagan acum, dar viitorul e al lor…

    Desigur, niste excese regretabile se pot intampla in contextul schimbarii paradigmei, dar cine sa se mai supere de oleaca de violenta in atacul impotriva a tot ce e progresism demodat?

  5. E adevărat că a fost cam totdeauna o oarecare conştiinţă de grup, dar niciodată nu a existat naţionalism (ceea ce înţelegem noi prin el) înaitne de 1789, definit printr-o naţiune – un grup de oameni ce au aceeaşi moştenire etnică, limbă, cultură şi tradiţii; înainte, era identitatea de cărui despot aparţii – abia unele state dacă aveau steaguri naţionale (că tot suntem la Franţa, înainte de tricolor ei nu aveau un steag, ci doar un fel de stindard cu crizantema care-i reprezenta pe despoţi – nici o referire la 98% din populaţie). Ce e aşa rău că a fost aşa un spirit civic (ca în Revoluţia Franceză, sau Revoluţia Culturală în China) de a ataca ce era arhaic/depăşit/reacţionar cu oleacă de violenţă?
    Monarhia e depăşită oricum, francezii şi-au dat seama. Că încă sunt ciudaţi care-i celebrează,. să fie sănătoşi

    Iar populaţia e prea mare chiar şi în Europa – nu mai vorbim de consumul de resurse făcut de europeni (cu industrializare) comparativ cu ăia din lumea a III-a, deşi e adevărat că acolo e o explozie demografică sinistră. Plus că mai e şi colosul chinezesc, populaţie mare cu poluare mare.

    Apropo, faci o mare greşeală. Somalia are 9.5-10 milioane de oameni, nu 80. Probabil că te refereai la Etiopia, care avea vreo 35 de milioane în 1970 şi acum are 80 de milioane. Explozie demografică sinistră într-adevăr.

  6. Constiinta de grup etnic, de comunitate de limba si sange, ca varianta cea mai extinsa a legaturilor de sange, a existat dintotdeauna, asa cum dintotdeauna a existat si ideea de familie, de clan. Nu a fost insa ideologizata si instrumentalizata politic precum in sec. 19. Poate a fost mai difuza inainte de revolutia industriala, datorita mijloacelor de comunicatie mai primitive. Dar odata cu extinderea si rapiditatea mijloacelor de comunicatie si transport, s-a extins si constiinta identitatii, mergand insa pe caile naturale ale inrudirii. Acest proces inca nu este incheiat. Datorita exploziei comunicationale odata cu internetul, procesul agregarii identitare urca la un nivel al inrudirii si mai general decat natiunea: civilizatia, marele spatiu, care intotdeauna este potentat si de o comunitate de familii de limbi si de legaturi genetice la nivel de rasa. Natura isi va spune cuvantul si in procesul de globalizare. Din acest motiv, visul atat de drag al globalistilor stangisti, „umanitatea” abstracta, fara identitate etnica si „unita”, nu se va concretiza niciodata. Teza: stergerea tuturor identitatilor etnice si „unitatea” umanitatii, in numele „pacii”. Antiteza: identitatea nationala. Sinteza: identitatea comuna supra-nationala a familiilor de limbi si de popoare inrudite (europeni, africani, arabi, hindusi, latino-americani, turcici, extrem-orientali etc.).
    Batalia intre indentitari (nationalisti) si anti-identitari (globalisti) va fi transata final prin victoria identitarilor, iar formula de agregare politica va fi trans-nationala, dar nu trans-rasiala.
    Cat despre problema inmultirii nemasurate a oamenilor, stiu sigur ca europizii nu reprezinta un pericol pentru „planeta”, fiindca numarul lor este intr-o scadere drastica, fiind practic aproape de extinctie in circa 100 de ani. Poate ca asta e un motiv de bucurie pentru „planeta” si pentru unii… Dar eu cred ca supra-popularea nu e o problema care ne priveste pe noi, ci mai degraba guvernele natiunilor subdezvoltate, aflate inca in epoca industriala sau cu ambitii de intrare in epoca industriala. Aceste natiuni vor suplini cu varf si indesat extinctia popoarelor de origine europeana. Somalia a crescut de la circa 20 de milioane de oameni in anii `70 la aproape 80 milioane de oameni acum. Mergand in acelasi ritm, spre 2100, doar somalezii ar trebui sa fie vreo 2 miliarde…

  7. Revoluţia franceză este premergătoarea tuturor celorlalte revoluţii naţionale (1848, 1917/1918) şi locul de naştere al naţionalismului. Înainte de 1789 nu exista naţionalism, cu atât mai mult bazat pe ideea de grup etnic.

    Cât despre restul, e ceva atât de rău? Ce lucru mare în istorie a fost făcut fără vărsare de sânge? Viaţa umană invididuală NU e sacră, mai ales în contextul când pământul are o populaţie de vreo 12x cât ar trebui (ideal ar fi undeva la 0.5 mld total).

    • „ideal ar fi undeva la 0.5 mld total” :)))
      vai ce om deștept, geniu!
      da cum ați calculat? împărtășiți-ne și nouă metoda.
      nu de alta, dar pute a snobism înrădăcinat adînc!

      • Coumnismul nu este in nici un caz „urmarea revolutiei francese”… Marx inainte de orice vroia sa elimine criza economica care revine intr-o anumita perioada de timp si caracterizeaza ecomomia capitalista. Dreturile omului si orice aspect dempcratic nu oglindeste revoluzia franceza care a incercat se copieze prima revolutie din lume, adica revolutia americana care triunfa cu semarea declaratiei de independenza.
        Revolutia franceza a fost unul di primele acte teroristice recunoscute in lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: