Romania in fata invaziei (interviu cu generalul de Securitate Neagu Cosma)

Am regasit pe niste CD-uri mai vechi interviul pe care l-am luat in 1999 generalului Neagu Cosma, fost sef al Contraspionajului romanesc intre 1967 si 1973. Dumnezeu sa-l odihneasca! A fost un om de un patriotism si de o integritate morala fara compromis.

L-am cunoscut pe cand aveam 20 de ani, abordandu-l la lansarea unei carti despre momentul 1968, pe care a scris-o impreuna cu bunul sau prieten si camarad de o viata, generalul Ion Stanescu (fostul sef al Securitatii intre 1967-1973, s-a prapadit si el recent, Dumnezeu sa-l ierte!). Am purtat dese si indelungate discutii cu el ulterior, ani la randul, incercand sa inteleg arcanele istoriei pe care a trait-o si am ajuns sa il respect profund pe acest patriarh, unul dintre artizanii revirimentului Romaniei din anii 60-70.

Am inteles perfect motivele reale, ascunse, ale urii pe care i-au purtat-o unii ridicati pe scena vizibilitatii publice dupa 1990. Actorii constienti care au iscat valul isteriei „anti-securiste”, vanatoarea de vrajitoare si demascarile in numele „societatii deschise”, „democratice” au urat profund oameni precum Neagu Cosma sau Ion Stanescu. Simplu si banal spus, arhitectii isteriei anti-securiste l-au urat pe Neagu Cosma fiindca ei erau pe cealalta baricada, opusa interesului neamului romanesc, nu de dragul „democratizarii”, nici de dragul „ideilor de dreapta”… L-au urat pe Neagu Cosma fiindca el era dovada vie a faptului ca intre Securitatea anilor `50 si Securitatea lui Neagu Cosma nu este decat o identitate de nume si atat. In rest, divergenta totala de obiective, de metode, de cadre. L-au urat pe Neagu Cosma fiindca a fost campionul invingator in interesul Neamului romanesc intr-un adevarat si crancen „razboi civil” tacut impotriva celor care au exterminat valorile romanesti in anii `50. L-au urat pe Neagu Cosma fiindca, in realitate, democratia „corecta politic” de dupa 1990 (indiferent de partidele aflate la putere) are de fapt o mult mai aprofundata con-substantialitate cu regimul Anei Pauker, cel invins de oameni precum Neagu Cosma.

Cei care urmeaza liderii de opinie ai isteriei anti-securiste in numele unor abstractii fara continut de genul „ideilor de dreapta” nu inteleg nimic nici din ce a insemnat istoria reala a Romaniei dupa 1945, nici din ce ar fi trebuit sa insemne cu adevarat „dreapta” astazi, nici din curentii de profunzime ai politicii de azi, aflati mult sub luciul subtire si fara continut al gargarei „analistilor politici”.

Oricat ar parea de paradoxal, se poate spune ca adevaratul „comunism” s-a prabusit in Romania in mod real si vizibil in 1968, nu in 1989, prin turnura nationalista pe care a adoptat-o regimul de atunci, indiferent de spoiala ideologica de suprafata la care era obligat regimul de fatalitatea geopolitica in care am fost aruncati fara voia noastra in 1945 (cum tot fara voia lor au fost aruncati si rusii in 1917). Si la fel de paradoxal, putem spune ca adevaratele intentii ale comunismului au devenit victorioase in acelasi an, 1968, in Occident, odata cu „revolutia culturala” a generatiei baby-boomers, odata cu fenomenul „beat”, pornit cu „manie proletara” sa distruga pana si bruma de valori traditionale care mai ramasesera in Vest, in numele „non-discriminarii” si „egalitatii”. Si la fel de adevarat este ca acum, in anul 2010, generatia Woodstock-ului imparte tortul puterii la Bruxelles si Washington, acolo de unde ne vin in plic atat toate masurile politice care ne afecteaza in mod real cat si toate mutarile politice care se fac de dragul circului „democratic”, pentru consumul si tormentarea „pulimii”.

Aspectul de dizolvant cultural anti-traditional, anti-national, anti-statal al comunismului este victorios, deplin si fara drept de apel, in anul 2010. Dar sorgintea acestei victorii nu sta in vreo conspiratie „securista” actionand la ordinele duhului lui Ceausescu.

Politrucii si culturnicii ne invata azi „multiculturalism” (anticulturalism!) pe filiera occidentala si se lafaie in luxul cu care sunt alimentati de economia de cazinou a liberalismului extremist globalizant. Revolutia (anti-)culturala comunista ne vorbeste suav de la microfonul Madonnei in aceeasi masura in care emana galgait dintre vintrele si gusile Alinei Mungiu, in aceeasi masura in care ne toaca creierii in pauze publicitare in reclamele la mega-corporatiile transnationale. Consilierii neo-kominternisti ne invata „multiculturalismul” in aceeasi rasuflare in care predica si litania instrainarii „pe un dolar” a avutiei nationale, asa cum i-a invatat „filantropul” George Soros. „Anti-securistii” de la noi se pupa pe gura din punct de vedere ideologic intr-o toleranta deplina cu cele mai abjecte aspecte ale comunismului de filiera neo-liberala, multiculturalista, occidentala. Triunghiul conjugal dintre „anti-securism”, multiculturalism „democratic” stangist si neo-liberalism globalist economic „de dreapta” dovedeste ca Securitatea lui Neagu Cosma a fost in esenta opusa celor mai distructive obiective ale comunismului, carora le-a fost insa dedicata Securitatea anilor `50.

Daca cei care se pretind in mod sincer „de dreapta” ar fi si inteligenti si informati, ar vedea cum „comunismul” impotriva caruia trebuie sa lupte nu este reprezentat de cei precum Neagu Cosma. Ar vedea „firul rosu” care uneste in mod aparent paradoxal trotzkismul cu neo-„conservatorismul” neo-ultra-liberal si cu „corectitudinea politica” de azi. Ar vedea „firul rosu” care leaga „reeducarea” de la Pitesti, facuta de Securitatea kominternista, de „reeducarea” prin „demitizarea istoriei” facuta de intelighentsia „democratica” de azi. Dar nu vad aceste conexiuni. Fie fiindca sunt lasi, fie fiindca sunt interesati in a perpetua minciuna, fie fiindca (majoritatea) sunt mult prea prosti sau ignoranti pentru a strabate valul de etichete si aparente.

S-ar putea spune ca astea sunt idei „anti-democratice”, care vin, desigur, de la un „comunist” nostalgic. Dupa ce sa fiu „nostalgic” daca la Revolutia din 89 abia aveam 11 ani? La noi, orice critica a „religiei” pietii libere globale si a multiculturalismului este automat clasata drept „nostalgie comunista” dintr-o grava ignoranta. In Occident, cea mai acerba critica a economiei de piata vine tocmai din partea putinilor ramasi si persecutatilor dizidenti conservatori (paleo-conservatori, ca sa fiu mai specific, sa nu se confunde cu neo-„conservatorii”, care sunt conservatori in adevaratul sens al cuvantului cam cat e gasca vultur, acesti neo-„conservatori” de fapt fiind doar niste trotzkisti ciomagiti de realitate, care au schimbat instrumentele: in loc de revolutie mondiala, au constatat ca le este mai eficient sa lucreze cu „piata libera globala”).

Mai este o categorie „de dreapta” care nu poate sa se raporteze la Neagu Cosma si la sistemul politic de dupa 1964 (care NU a mai fost comunist in esenta) cu obiectivitate. Este singura categorie care nu poate fi acuzata. Sunt cei care au suferit drame cumplite in anii `50, sub comunismul de factura neo-kominternista, cum ar fi fostii detinuti politici. Acestor oameni zdrobiti, torturati, nu le putem cere sa vada dincolo de lozincile sub care le-au fost distruse vietile. Fiindca au suferit prea mult, nu le putem cere sa sesizeze luptele nevazute dar crancene desfasurate sub aceleasi lozinci comuniste intre echipa nationalista si echipa kominternista, soldate cu victoria nationalistilor inca de la sfarsitul regimului lui Dej. La fel cum nici lui Neagu Cosma nu ii putem pretinde sa se raporteze total obiectiv la luptatorii anti-comunisti din munti. Au fost oameni cu cea mai pura dragoste de tara si de cea mai incontestabila probitate morala, care au fost pe baricade diferite timp de o viata, oameni ai aceluiasi neam care s-au urat visceral si si-au facut rau reciproc pentru niste abstractiuni ideologice, dar la asta au fost impinsi de aceeasi fatalitate istorica pe care simplul om nu o poate intotdeauna intelege la momentul respectiv, oricat de informat sau sclipitor de inteligenta ar fi. Aici se vede limita noastra ca oameni si de asta trebuie sa ii lasam doar lui Dumnezeu sa ii impace sau sa dea verdicte la Judecata de Apoi.  Putem fi in dezacord cu o parte sau alta a baricadei, dar nu le putem nega dragostea de tara sincera nici nationalistilor „comunisti”, nici celor care s-au ridicat cu arma in mana sa lupte impotriva invaziei sovietice.

Vad ca multi spumega de furie ca “securistii au furat tara, revolutia”… Partial corecta ideea, dar cu accentul pus gresit… Spune doar JUMATATE de adevar. Daca este sa privim statistic, impotriva aparentei furnizata de „cainele de paza al democratiei”, extrem de putini dintre securistii de dupa 1964 au ajuns azi potentati, bogati, influenti. Covarsitoarea majoritate au trecut printr-o represiune politica similara celei din anii `50, nu pentru ca erau securisti, ci pentru ca erau DOAR securisti si eventual si nationalisti. Nu calitatea de securist a fost garantia esentiala a succesului in perioada de dupa `90.

Trasatura definitorie a celui care a ajuns pe prima scena a puterii in politica, cultura, economia romaneasca este legata indisolubil si evident de serviciile secrete, dar nu de Securitate… definitoriu a fost faptul ca fiecare potentat a fost „agatat” de „altii”: ala de francezi, cutare de nemti, altul de britanici, cutarica de americani, celalalt de rusi, astalalt de toti… „Agatarile” astea au fost facute inainte de 1989, cu roluri stabilite si distribuite din timp pentru fiecare in ecuatia puterii „democratice”. Desigur ca majoritatea „agatarilor” au fost facute in randul celor care aveau o legatura oarecare cu Securitatea (ofiteri sau informatori), ca doar nu era sa intereseze pe cineva din serviciile secrete straine sa recruteze vreo coafeza din Buhusi sau vreun Ilie de la scularie. Legatura cu Securitatea insa este secundara si paleste ca importanta in fata legaturii cu serviciile secrete straine. Nu a fost suficient dupa 1990 sa fii „securist”, ci trebuia sa fii „securistul KGB” sau „securistul CIA” sau „securistul MI6” ca sa ajungi „cineva”. Dar daca judecam Securitatea ca sistem, trebuie sa fim constienti de faptul ca cei care au tradat au fost in realitate extrem de putini. Majoritatea au ramas „doar” securisti ai Securitatii romane. Cine a avut „naivitatea” sa ramana doar securist „simplu”, fara sa tradeze, a fost aruncat in groapa cu lei a oprobiului public in aceeasi maniera si cu aceeasi isterie cu care in anii `50 au fost aruncati in inchisori „burghejii”.

Neagu Cosma a fost unul dintre cei care au ramas „doar” securisti. Si de asta nu a ajuns nici om politic, nici milionar. In esenta, un taran roman cu radacini in glie si cu icoane pe perete, acasa. Si cum intotdeauna minciuna are picioare scurte, si adevarul lui va iesi la iveala. Si pe baza adevarului istoric, cei vinovati de cei 20 de ani de dezastru ai Romania, in curand vor fi intrebati nu daca au fost securisti. Ci vor fi intrebati: „Ai cui securisti ati fost?”…

Au ei putere acum… dar nu pe toata… Se va intoarce roata… Implacabil se va intampla. Neasteptat si incredibil, cum a fost si in anii 60. Si foarte curand…

Pana voi reveni (si sper sa revin mai des pe acest blog) va invit sa cititi interviul pe care l-am luat in 1999 generalului de Securitate Neagu Cosma:

–––––––––––––––––––––-

ROMÂNIA ÎN FAȚA INVAZIEI

interviu cu generalul de Securitate Neagu Cosma (martie 1999, Bucuresti) –

Ceauşescu a zis: „Dacă vin îi primim cu gloanţe”

Călin Mihăescu: – Stimate domnule general Neagu Cosma, recent revista britanică „The Observer” a stârnit vâlvă în jurul evenimentelor din vara lui 1968, dezvăluind că imediat după ocuparea abuzivă de către sovietici a Cehoslovaciei, România era expusă în mod iminent unui pericol asemănător, iar guvernul englez era bine informat asupra intenţiei ruşilor de a invada şi România, situaţie la care britanicii erau hotărâţi să răspundă declarând război Uniunii Sovietice. Dumneavoastră, ca director în acea perioadă al Serviciului de Contraspionaj al României ce ştiaţi despre posibilitatea ca România să fie atacată militar?

NEAGU COSMA: Da, înţeleg … S-au trezit acum englezii, şi bine că s-au trezit, şi au spus public că în 1968 România a fost în mare pericol de a fi invadată de sovietici şi că poziţia guvernului englez atunci a fost fermă, intenţionând chiar  intervenţia armată pentru a apăra România. Mie parcă nu-mi vine să cred că au fost într-atât de hotărâţi, dar desprind din chestia asta faptul că englezii erau îngrijoraţi că aici putea să înceapă o poveste care să complice lucrurile.

Dezvăluirea revistei britanice confirmă ceea ce eu şi generalul Ion Stănescu, şeful Securităţii în 1968, am mai dezvăluit în cartea apărută la Editura Pacea în vara anului trecut („În anul 1968 a fost programată şi invadarea României”), deci confirmă că pericolul invaziei a fost real şi nu imaginar. Sunt bune asemenea clarificări pentru că unii dintre ai noştri, unii care vor să o facă pe interesanţii, care nu au informaţii dar pozează a fi bine informaţi, ignoră informaţiile şi dau prioritate propriilor păreri şi gânduri, spunând că a fost un joc al lui Ceauşescu, al puterii de la Bucureşti, că de fapt ruşii nu au avut o asemenea intenţie de a ne invada şi că ar fi fost doar o strategie a lui Ceauşescu pentru a-şi consolida poziţia, pentru a deveni lider internaţional, cu o recunoaştere mai largă. Ba unii au şi spus că ce s-a întâmplat atunci la Palatul Regal, cu discursul, a fost o mascaradă, sau poate nu atât de brutal au zis-o, dar au zis-o cam aşa: că poate n-ar fi trebuit să se dea frâu liber unor porniri şi unor jocuri meschine.

N-au fost nici un fel de jocuri meschine ci România a fost în pericol de a fi invadată.

De unde ştiu astea? Ştiu pentru că în anii aceia lucram în Securitatea Română. Eram şeful contraspionajului şi pentru cine nu ştie vreau să spun că această structură de informaţii adună tot felul de date, de fapte şi informaţii care se referă la interesele României. Contraspionajul se află într-o luptă de-a „hoţii şi gardiştii” cu spionii. Unii pătrund să fure informaţii, contraspionii încearcă să-i oprească, să-i anihileze. Deci este un contact cu surse bine informate privind România, dacă ne referim la contraspionajul român, şi din sursele acelea bine informate care au legătură cu serviciile de informaţii ale altor state, am aflat că România era într-adevăr în mare pericol. Şi vreau să vă spun că nici o acţiune de anvergura celei din 1968 nu se pornea fără informaţii obţinute se serviciile abilitate. Îşi trimiteau oameni afară, îi activau pe cei din interior, căutau alţii, ş.a.m.d. Noi fiind pe urmele lor am ştiut aceste lucruri. În carte dăm un caz deosebit de interesant, că am avut o sursă chiar la Comandamentul Pactului de la Varşovia, chiar în grupul de clarificare a invaziei şi care ne-a ţinut la curent permanent cu ceea ce ni se punea la cale. Era vorba de un colonel polonez care lucra cu noi şi ne informa.

Deci am ştiut, şi pe baza informaţiilor acestea Ceauşescu a fost în măsură să aprecieze lucid şi exact situaţia, ba a încercat să-i ajute şi pe alţii: l-a prevenit personal şi pe Dubcek, ducându-i o scrisorică. L-a prevenit şi pe Tito, căci era vizată şi Iugoslavia. Am fost la curent, am luat contra-măsuri, o multitudine de măsuri a luat ţara atunci, pe toate liniile: armată, diplomaţie, servicii secrete, pentru a fi la curent cu acţiunea care viza ţara noastră şi pentru a contracara.

Călin Mihăescu: – S-a făcut un plan atunci care mergea până la capăt? Adică: să ne batem cât putem, ce să facem când ne-au bătut, că sunt mai tari şi mai mari, unde ne ducem, şi aşa mai departe …?

NEAGU COSMA: – Planul era de ripostă, fără nici o îndoială. Ceauşescu atunci nu a făcut greşeala pe care a făcut-o Dubcek, să spună că dacă ruşii vin îi primim cu flori. Nu! Ceauşescu a zis: „Dacă vin îi primim cu gloanţe”

Călin Mihăescu: – Şi dacă teritoriul României ar fi fost ocupat total?

NEAGU COSMA: – Problema stătea cam aşa: să opunem rezistenţă, conştienţi fiind că nu o să putem să rezistăm prea mult şi până la capăt, pentru că era vorba despre un colos care năvălea peste noi. Dar ne-am fi bătut ca lumea, dacă ne retrăgeam în munţi, citadela aceasta naturală putea să ne apere. Încercam să-i convingem pe sârbi, Tito chiar îşi dăduse acordul, ca la nevoie să ne retragem în Iugoslavia şi să facem front comun dacă atacă şi Iugoslavia.

Călin Mihăescu: – Dar probabil şi Iugoslavia ar fi fost învinsă şi ar fi fost ocupată total?

NEAGU COSMA: – Domnule, e foarte greu de crezut că extinzându-se atât de mult războiul nimeni n-ar fi intervenit, că s-ar fi uitat lumea la noi cum ne luptăm şi cu asta basta. Păi dacă ocupau România, ocupau Iugoslavia, apoi era clar că ocupau şi Austria, mai ales că şi această ţară făcea parte din planul lor de cuceriri pentru 1968. Cineva reacţiona! Nu neapărat de dragul nostru … Ca dovadă, iată că guvernul englez a luat chestia foarte în serios şi a luat şi o decizie: intervenţia armată. Nu neapărat când ar fi venit ruşii spre Bucureşti, dar când ar fi venit spre Viena, probabil că interveneau.

Deci planul undeva trebuia să se oprească. În afară de aceasta, exista o experienţă a războiului din vremea conflictului partizanilor sârbi cu Wehrmacht-ul. Sârbii erau în stare să reziste mult, fiindcă e vorba de un popor foarte viteaz şi patriot şi de condiţiile naturale: munţii lor le permit să reziste ani întregi, cum s-au bătut cu nemţii. Divizii întregi au fost imobilizate de partizani sârbi. Deci chestiunea era să ne batem, să nu admitem invazia, să nu venim cu buchetul de flori, ci să venim cu Kalaşnikovul lor. Ei nu, că avem şi Kalaşnikov-urile noastre, căci mai fabricam armament foarte competitiv. Nu ştiu acum ce se mai fabrică …!

Deci, asta era chestiunea: în ’68: România era în mare pericol de invazie.

Armata Ungariei avea ca obiectiv Transilvania

Călin Mihăescu: – Cât de precise erau acest informaţii privitoare la invadarea României? Ştiu că în privinţa invadării Cehoslovaciei data s-a ştiut precis. Dar în cazul României s-a ştiut o dată exactă?

NEAGU COSMA: – A fost aşa: iniţial informaţiile pe care le-am avut noi, cei din Securitate (şi a avut şi Armata o sursă care a dat nişte informaţii valoroase) spuneau că invazia va fi concomitentă în Cehoslovacia şi România. O a doua informaţie cu circa zece zile după asta, ne-a arătat că au eşalonat-o. De-acum trebuia să se facă în trepte: întâi Cehoslovacia şi la circa 2 săptămâni, România şi peste încă 2 săptămâni invadarea Iugoslaviei. Aşa a fost programată invazia. Probabil şi pentru a sonda situaţia, să vadă cum iese cu Cehoslovacia să nu-şi disperseze prea mult forţele şi poate că au intrat puţin la idei deoarece România a fost fermă de la început. Lor le-a fost foarte clar că România ripostează. Şi nu ştiu dacă erau prea amatori de un război atunci. Erau amatori de cuceriri, de invazii, dar nu şi de război şi cred că această chestiune i-a pus puţin pe gânduri. Sigur că diplomaţia românească a jucat atunci un mare rol. Începând de la Ceauşescu, Maurer, au fost împânzite cancelariile lumii şi au dat alarma. Şi ca dovadă au şi intervenit aceste cancelarii, în sensul că au atenţionat URSS-ul. Şi Washington-ul a atenţionat Moscova, şi De Gaulle a atenţionat Moscova şi chinezii au atenţionat Moscova. Au cam sărit toţi pe ei.

Călin Mihăescu: – Dacă ar fi fost invadată România Transilvania ar fi fost făcută cadou Ungariei?

NEAGU COSMA: – Nu am nici o îndoială. Ar fi intervenit pe teritoriul României inclusiv armata ungară, cum au intervenit în Cehoslovacia, și desigur că armata Ungariei avea ca obiectiv Transilvania. Ruşii, precum şi aliaţii lor, aveau atunci tot interesul ca această „nucă tare”, cum se prezenta atunci România, să fie spartă. Şi cum putea să fie spartă? Prin sfârtecarea teritorială! Nu aveau nevoie aici de un stat militar, puternic, să joace un anumit rol. Şi deci Transilvania ar fi fost dată Ungariei, bulgarii interveneau în Dobrogea; ruşii îşi întindeau probabil dominaţia nu numai până la Prut ci până la Milcov şi aşa mai departe… Adică România era în pericolul de a fi desfiinţată ca stat. Nu sunt simple supoziţii. Intră în logica momentului, a mârşăviei puse la cale.

Călin Mihăescu: – Seamănă cu scenariul despre care se aude că unii ar fi încercat să-l realizeze în decembrie ’89 …

NEAGU COSMA: – Până la ’89 am mai avut deja o confirmare că ruşii au fost foarte preocupaţi de România. Încă de prin ’73 conducerea armatei sovietice prezenta conducerii politice planuri de invazie a României. S-a găsit în arhiva Partidului Socialist Unit din R.D.G. un document în care ministrul sovietic al apărării comunica conducerii PSU că în ’73 a prezentat planul de „liniştire” a României, pentru că trebuia „liniştită” România. Era foarte gălăgioasă şi pentru sovietici incomodă şi periculoasă România, iar aceştia în ’73 încă nutreau planuri de invazie al României.

Călin Mihăescu: – În toată lupta ascunsă sau făţişă a României împotriva colosului sovietic, aţi simţit vreodată sprijin sau trădare din exterior, de la „ţările frăţeşti” sau din Occident?

NEAGU COSMA: – Poate întrebarea dumitale este prea largă, prea cuprinzătoare … Dar pot să vă spun aşa: că la un moment dat România rămăsese singură în cadrul Tratatului de la Varşovia şi al CAER. Prin poziţia clară, fermă, de neamestec în treburile interne ale altor state, prin dorinţa de a ne conduce singuri, rămăseserăm singuri. Ceilalţi ţineau isonul. Nu deschidea gura un reprezentant al Moscovei, ca să nu se ridice ceilalţi reprezentanţi ai „ţărilor frăţeşti” să aplaude. Nici vorbă nu era să găsim sprijin la cineva. Deşi erau momente când în particular ne mai ziceau  „ştiţi, voi românii, aţi avut dreptate, dar noi nu puteam altfel”. Desigur, nu la nivele prea înalte, ci la nivele mai de … „tehnicieni” care îşi dădeau bine seama că poziţia noastră era realistă şi patriotică. Le convenea şi lor! Şi ei ar fi vrut să fie aşa. Ca dovadă stă polonezul care a lucrat pentru noi în cadrul Statului Major al Tratatului de la Varşovia şi ne-a informat despre iminenţa invadării României.

În faţa conducerii Moscovei, conducerea României se afla singură, neprimind nici un fel de sprijin făţiş din partea altor state socialiste din Tratatul de la Varşovia. La nivelul eşalonului al II-lea, au fost însă destui care ţineau cu noi, informându-ne şi atenţionându-ne despre mişcările Moscovei. Nu se putea pune bază pe conducerile ţărilor frăţiei. Rămăsesem singuri pentru că toţi ceilalţi cântau aşa cum spunea Moscova.

La noi se produsese o mare minune, ca să zic aşa. Adică, acest curent naţionalist învinsese. Iar conducerea de partid a noastră era o conducere patriotică. Ţinea cu ţara! Eu fac abstracţie de diversele greşeli care s-au făcut în interior şi mă refer doar la politica externă de grijă pentru ţară, pentru Interesul Naţional. Au fost toţi prea ocupaţi ca ţara să iasă în câştig. La alţii însă, acest lucru nu prea s-a produs. Ei au rămas obedienţi faţă de Kremlin.

Cum ne ocupam de americani, de CIA, aşa ne ocupam şi de KGB

Călin Mihăescu: – Care au fost cauzele acestei reuşite în ieşirea de pe orbita fixată de Moscova? De ce nu au reuşit şi polonezii şi ungurii, care acum sunt felicitati ca sunt atât de europeni…?

NEAGU COSMA: – Sunt oameni în ţara asta care pot să răspundă mult mai competent, mai convingător, cu argumente mai multe, decât aş putea să o fac eu…

Călin Mihăescu: – Dar din punctul de vedere al specialităţii dumneavoastră, ne puteţi da un răspuns?

NEAGU COSMA: – Da! Vreau să vă spun că în noi toţi a fost inoculat simţământul de român, de patriot. Poate că am fost şi foarte strânşi, foarte apăsaţi şi copleşiţi după 1944 de amestecul străin, poate mai mult decât alţii, ceea ce a provocat un reviriment al demnităţii naţionale mai mult decât la alţii. Pentru că la noi au năvălit ca hienele după 1944 tot felul de venetici neaveniţi, numai neromâni. În proporţie de 80-90% au fost neromâni la conducerea de partid şi în structurile Securităţii în anii Gulagului. Când s-a cântat în strună ocupantului, cei care l-au ajutat pe ocupant să ne ţină sub control şi să ne exploateze, au fost alogenii! Foarte puţini români au fost în faza aceea de început. Noi, ăştia mai tineri, care încercam să penetrăm în diverse structuri, ne-am dat seama unde stă duşmanul şi am luptat împotriva lui mai întâi tăcut apoi tot mai făţiş. Iar curentul naţionalist a fost sprijinit de câţiva buni români din conducerea de partid. În această privinţă cel mai mare merit îl are Gheorghiu-Dej.

Ca să vă daţi seama de naţionalismul lui Gheorghiu-Dej, să ştiţi că înainte de 1944, pe când se afla în temniţă, i s-a propus să fie scos, dus la Moscova şi să acţioneze de acolo ca agent al Kominternului iar el a refuzat, preferând să rămână în temniţă ca român, decât afară ca NKVD-ist. A preferat să rămână în închisoare şi să cultive românismul pentru că el asta a făcut şi după 1944, deşi reprezenta o insuliţă infimă într-un ocean de alogeni, fiind încercuit efectiv de aceştia. Totuşi el a reuşit să manevreze lucrurile astfel încât să îi elimine total pe străini, fiind un tip foarte abil şi inteligent, un mare diplomat.

Păi, să revedem de exemplu componenţa Secretariatului CC. Iat-o: Ana Pauker, care venea de la Moscova şi pe care o chema Rabinsohn. Apoi mai era Vasile Luca alias Luca Laszlo. Amândoi erau ofiţeri NKVD. Mai era Teohari Georgescu pe care de fapt îl chema Tescovici Nuhăm şi abia în sfârşit, Gheorghiu-Dej. Iată deci că era în minoritate. Totuşi a reuşit să-i răzbească, chiar dacă şi eşaloanele de mai jos erau formate tot din alogeni. Încet-încet au fost înlăturaţi, s-a creat un nucleu patriotic în conducerea de partid. Acesta este un mare merit al lui Dej. Au venit ai lui, mă rog, unii cu limitele lor, alţii oameni de valoare, dar români. Cu Chivu Stoica, cu Gheorghe Apostol, cu Ceauşescu, cu Mizil… Toţi au acţionat la unison pentru nevoile de independenţă naţională. Şi au fost înlăturaţi străinii. Mai întâi ne-am eliberat economic, fiind desființate Sovromurile, pe urmă ne-am eliberat pe plan cultural, apoi în 1958 armata roşie a fost determinată să-şi ia tălpăşiţa de aici şi sigur că până la urmă ne-am permis să lucrăm făţiş, strigându-ne dreptul în gura mare, când ştiam că în interior putem fi stăpâni pe noi.

Şi conjunctura internaţională a început să fie mai favorabilă. A fost luat în seamă ce se întâmpla în România, am fost încurajaţi. Am primit şi ajutoare, nu pomeni, putând să ne industrializăm şi să ne facem şi industrie de armament şi să avem o armată puternică, adică au fost nişte lucruri care ne-au favorizat. Ne-au favorizat în primul rând datorită faptului că conducerea aici s-a gândit la interesul naţional al ţării şi nu au fost fisuri. Vreau să vă spun că pe linia noastră de contraspionaj încă din 1962 am organizat structuri speciale de identificare, de urmărire, de eliminare a oamenilor Moscovei. Noi aveam în Contraspionaj „consilieri” sovietici dar în acelaşi timp aveam şi structuri cu care îi lucram.

Călin Mihăescu: – Acest lucru a creat ceva „supărări” la Kremlin?

NEAGU COSMA: – A creat începând cu 1964, când s-au oficializat structurile de contraspionaj orientate împotriva agenturilor din ţările socialiste. Agenţii Moscovei au fost chemaţi şi avertizaţi: „Ştim că lucraţi pentru KGB. Pentru tot ce aţi făcut până acum nu avem nici o pretenţie, aşa au fost vremurile, tulburi. Pentru ce veţi face de aici încolo o s-o păţiţi urât…” Şi sigur că s-a aflat la Moscova! Dar de acum nu mai avea nici o importanţă. De acum nu se mai lucra cu mare discreţie. Se lucra făţiş. Se prezentau documente, se prezentau dosare: „Uite ce faceţi voi… Uite cum vă amestecaţi…” Am început să cerem, să avem pretenţii: „Să ne daţi tezaurul! Să ne daţi arhivele pe care ni le-aţi furat!” Adică, deja atitudinea era făţişă de acuma. Şi pe linia noastră s-a lucrat foarte intens pentru a-i înlătura pe oamenii Moscovei şi ai sateliţilor, de a-i înlătura din posturile cheie, de acolo de unde ar fi putut să aducă daune, pentru a nu mai avea în mână frâiele forţei cu care să ne lovească. Mă refer la cei care au fost identificaţi, cunoscuţi că aşa… , neştiuţi permanent se infiltrează. Dar ne ocupam organizat de ei. Cum ne ocupam de americani, de CIA, aşa ne ocupam şi de KGB.

Călin Mihăescu: – În perioada în care s-a lucrat discret împotriva KGB-ului, NKVD-ului, s-au întâmplat şi cazuri în care oamenii Securităţii să plătească tribut de sânge cauzei naţionale?

NEAGU COSMA: – Nu! Nu, niciodată! În vremea când se lucra discret, acţiunea a fost impecabil camuflată, deghizată. Nu am avut nici un semnal că ei ar fi aflat. Au fost aleşi băieţi profesionişti, buni, patrioţi verificaţi, oameni discreţi, nu cu „gura mare”…

În loc de dat afară, Pacepa s-a ales făcut şi mai mare

Călin Mihăescu: – Dar acţiunile occidentale, ale celuilalt bloc, în ce constau? Spre ce se orientau ei, ce urmăreau pe teritoriul României? Ce făceau CIA, serviciile franceze, vest-germane, britanice?

NEAGU COSMA: – Au fost mai multe etape! Într-o primă etapă, după ’45, după ce ne-au vândut, că ei ne-au vândut, occidentalii ne-au dat sovieticilor, au început să se intereseze, creându-şi reţele, activându-le pe cele vechi, trimiţându-şi altele de afară, la început prin cadrul Comisiei Aliate de Control, apoi în toate formele au început să se intereseze ce fac ruşii aici. În primul rând ruşii au fost în vizor. Cât de mulţi sunt, cât de bine sunt organizaţi, ce activităţi au… Şi legat de asta, ce fac ruşii cu România, cu conducerea, ce infiltrări au, etc…

Pe măsură ce ruşii intrau într-un plan secund aici, intram noi pe primul plan, ca „satelit” al Moscovei, ca aliat. Şi ce-i interesa? Ce interesează spionajul… Tot ce înseamnă potenţial într-o ţară: politic, economic, democratic şi aşa mai departe… Resurse umane, materiale, armată, dotare. Nu exista sector să nu fie în atenţie.

Călin Mihăescu: – Cum încercau să-şi ducă la împlinire aceste sarcini?

NEAGU COSMA: – În fel şi chip. Sigur că arma principală era reţeaua de agenţi. Reţeaua de agenţi care era strecurată din afară şi frecvent se folosea atunci calea aceasta, fie prin paraşutări de echipe de spioni, fie lansaţi peste frontiera de uscat, fie că ieşeau din mare în costum de scafandru, aduşi în apropiere de ţărm cu submarinul sau vaporul. Şi adesea se întâmpla ca la destinaţie să fie special întâmpinaţi de băieţii noştri, care numai cu flori nu îi primeau. Securitatea a fost destul de puternică, pentru că cel puţin pe linie de Contraspionaj, unde am lucrat, ştiu că ne-am împlinit bine datoria. Puţini dintre agresori au scăpat, dacă au scăpat. Erau repede prinşi, anihilaţi… Spre exemplu, sistemul ăsta cu paraşutările, deja de prin ’53-’54 i-am pus în situaţia să renunţe la el. Pentru că în afară de ponoase şi cheltuieli nu au primit nimic. Noi eram foarte bine infiltraţi, chiar acolo unde puneau ei la cale treburile. Noi doar îi aşteptam să vină. Pe mulţi i-am întors împotriva lor, am iniţiat jocuri duble, pentru a le crea iluzia că stau bine, dar stăteau de fapt în palmele noastre…

Călin Mihăescu: – Dar cazul Pacepa?

NEAGU COSMA: – Pacepa?! Spionajul american a lucrat foarte direct şi foarte brutal. Nu numai cu România şi nu numai atunci. Ăsta este sistemul american. Nu este un organism subtil. El se sprijină pe bani, pe forţa lui, pe prestigiul lui, pe forţa materială, pe renumele Americii. Vine direct: „Vii cu noi, atât îţi dăm, nu vii cu noi, good bye!” Foarte puţine acţiuni au fost subtile. Au apelat la mulţi. Unii veneau şi ne informau, am pornit jocuri duble. Eu şi acum ştiu vreo doi – trei despre care americanii cred că sunt ai lor, dar ei au fost ai noştri chiar de la început. Dar au avut şi succese! Iată: Pacepa. L-au recrutat nemţii. Germania Federală l-a recrutat în ’59 – începutul lui ’60. A fost o acţiune acolo, nu avem timp s-o detaliem. Dar la acţiunea aceea, Pacepa a trecut de partea lor. S-a cam ştiut din start. A fost o încercare atunci de verificare, dar până la urmă s-a şters cu buretele.

În sfârşit, aproape douăzeci de ani a lucrat pentru CIA. Pe parcurs am avut informaţii clare, certe, venite constant. Dar sistemul politic era cel pe care îl ştim, dar eu aş putea să spun că într-un regim dictatorial orice e posibil. Nimeni nu avea permisiunea să se ocupe de Pacepa.

Călin Mihăescu: – Ne spuneaţi odată că Brejnev l-ar fi avertizat pe Ceauşescu…

NEAGU COSMA: – Da… La un moment dat a fost chiar aşa…, o chestie ridicolă. La o întâlnire în Crimeea între Ceuşescu şi Brejnev, în final acesta i-a zis: „Fii atent Nikolai, că un general de-al vostru a trădat. E cu americanii.” Şi Nikolai al nostru care avea cea mai mare încredere în Pacepa, încredere inspirată de coana Lenuţa, de la aeroport a dat dispoziţie să vină Pacepa. Să vină la Neptun, că el pleca la Neptun, la malul mării. Şi s-a dus Pacepa la Neptun. Şi i-a zis Ceauşescu: „Auzi măi, ia caută tu, că e un general care trădează pentru americani!” Dar chestia asta Pacepa o mai păţise. Am dat noi o informaţie, de la Contraspionaj, care era certă, chiar certă, că Pacepa era vinovat, adică situaţia rezumată a stat cam aşa: aveam noi un agent în Franţa, care ne dădea informaţii foarte bune, multe din ele priveau Spionajul adică sectorul unde lucrau Doicaru şi Pacepa normal că aceste informaţii le dădeam lor. A început Pacepa să se intereseze. „Cine este sursa asta?” I-am răspuns noi: „Nu vă dăm sursa, vă dăm informaţiile”. Dar într-o încălcare de consemn, o greşeală, un om de la noi a fost trecut la ei. Au obţinut ei aprobarea şi l-au luat. Omul ăsta cunoştea cazul cu „sursa din Franţa”, lucrase pe acel spaţiu. Şi acesta a vorbit pe acolo, iar Pacepa a început să dea târcoale să i se dea dosarul. Nu i s-a dat! Dar la un moment dat, eu am fost plecat în concediu, iar locţiitorul meu, fie-i ţărâna uşoară, bietul Vasilescu, a murit săracul, la cererea expresă a lui Pacepa, i-a dat dosarul. L-a păcălit pe bietul Vasilescu! I-a împrumutat lui Pacepa, 24 de ore, dosarul. Pacepa l-a adus înapoi, eu n-am ştiut despre tărăşenie nimic. Însă peste vreo şase luni de zile, omul nostru din Franţa este arestat. Scandal mare! Tot Pacepa de la Spionaj făcea gălăgie că noi îi creăm neplăceri pe-afară. După vreo trei ani când a ieşit de la puşcărie, că a fost condamnat omul nostru de la Paris, iar noi de la Bucureşti nu aveam cum să-l ajutăm, sursa noastră proaspăt ieşită din temniţă a cerut o întâlnire. Sigur că ne-am temut. Nu cumva se punea la cale un joc dublu? Dar noi avusesem mare încredere în el. Aşa că am riscat şi am trimis la întâlnire un om de-al nostru, cu toate măsurile de siguranţă care se cer. Şi cu ce credeţi că vine fostul nostru agent la întâlnire? Cu trei chitanţe holografice după cele care se aflau în dosarul lui de la Bucureşti. Cu chitanţele prin care primise de la noi nişte bani. Aşa era obiceiul… Ca să îl „legăm” şi mai mult. Ori aceste chitanţe au fost probele de arestare şi de condamnare ale lui în Franţa. Cum au căzut în mâna francezilor aceste documente?

Călin Mihăescu: – În ce an se întâmpla acest lucru?

NEAGU COSMA: – Ei, Pacepa era mare deja… Mult după anii ’60.

Călin Mihăescu: – Deci mult înainte oricum, de dezertarea lui Pacepa…

NEAGU COSMA: – Da! Cred că era cu vreo zece ani înainte. Şi atunci am făcut repede o socoteală: „Măi, cine cunoaşte cazul şi la cine a fost dosarul?” Căci ne era clar că acele chitanţe au fost fotografiate din dosar. „Vasilescule, eşti trădător?” „Nu sunt.” „Cosma, eşti trădător?” „Nu sunt.” Şi mai era unul, cel care plecase de la noi la Spionaj. „Atunci, cine poate să fie trădătorul? Cum au ieşit chitanţele? În mâna cui a fost dosarul?” Abia atunci, spune Vasilescu: „Pune pe listă încă unul… ” „Pe cine?” „Pe Pacepa!” „Păi, cum?!?” „Păi, zice, eu i-am dat dosarul.” N-aveam nici un dubiu că de la Pacepa pornise. Am dres şi-am făcut un raport, ne-am lamentat. Era clar o chestiune de trădare, deci un om din interior care a trădat, iar obligaţia era clară: să verificăm. Cine să verifice? Nu noi, Contraspionajul, care cunoştea cazul. N-aveau decât să pună un grup special, condus de ministrul de interne. Nu! Nici vorbă! I s-a dat lui Pacepa să „verifice”! Da! Şi „a verificat ce a verificat”…

Călin Mihăescu: – Pacepa a fost protejat de Lenuţa?

NEAGU COSMA: – Au fost multe situaţii… Bine, el putea fi demascat şi erau documente multe, cel puţin zece-douăsprezece documente clare că el lucrează cu CIA, pe surse variate, dar toate se opreau. Nu avea nimeni voie să se ocupe de Pacepa. Un caz: la un moment dat s-a supărat Patilineţ, când era şef de secţie la Comitetul Central şi răspundea şi de Securitate şi de Armată, a dat el ordin la nişte subalterni „Măi, ia faceţi voi un referat în care să propuneţi scoaterea lui Pacepa.” Ştia el multe, era informat. Au făcut băieţii un referat cu totul în regulă, l-au prezentat lui Patilineţ, foarte argumentat în a demonstra vinovăţia lui Pacepa, iar Patilineţ zice: „Bun, dar părerea lui care este?” „Nu ştim, că este plecat afară.” „Cum este plecat afară?!” „Când i-am spus să ne întâlnim, să discutăm, a şi şters-o peste graniţă. Acum e plecat.” „Bine, aşteptăm să vină, să-l întrebăm şi pe el. Nu pot primi un document fără să aflu şi de la Pacepa o părere.” Când se întoarce Pacepa, după o săptămână, îi cheamă  Patilineţ la el pe băieţii de la Securitate şi le zice: „Luaţi referatul acesta şi transformaţi-l din <<dat afară>> în <<promovat>>!”  „Păi cum, tovarăşe Patilineţ?” „Ce să fac, uite: ăla a venit de afară, s-a dus direct la coana Leana. Ce i-o fi adus de afară, ce i-o fi făcut, ce poveste i-o fi zis, că mi-a spus Elena: <<Voi ce aveţi cu omul ăsta? A fost la mine, s-a plâns că voi îl urmăriţi, nu-ş’ ce vreţi de la el. Ia propuneţi o promovare, că eu vreau să-l facem … aşa şi pe dincolo!>>…” Şi în loc de dat afară, Pacepa s-a ales făcut şi mai mare. Iată aşa se explică… dezastrul Pacepa.

Din punct de vedere doctrinar, legionarii au avut şi multe lucruri bune

Călin Mihăescu: – Care era legătura dintre serviciile secrete occidentale şi acei luptători în munţi din anii ’50?

NEAGU COSMA: – Domnule, asta este o temă extraordinar de interesantă şi de largă, eu pot însă să o  rezum pentru dumneavoastră. „Rezistenţa armată în munţi”, aceasta este tema, deci! Ei, se face tapaj! S-au ridicat statui, s-au scos eroi… Domnule, e o poveste! Eu când aveam o gazetă, se numea „Spionaj-Contraspionaj” am publicat un serial şi i-am spus: „Eroii de mucava”. Pentru că a fi „erou luptător”, cum spun ei, ar fi însemnat să lupte împotriva cuiva. Dar ei n-au luptat împotriva nimănui. Ei se ascundeau în munţi. Se ascundeau. Cei mai mulţi pentru diverse fapte penale. Cum Fane Spoitoru a fugit în Canada acum, atunci nu putea lua avionul să fugă repede în Canada. Atunci se fugea în munţi… Eu i-am arătat pe rând în acel serial, arătând cine sunt, ce au făcut, de ce au fugit în munţi. Deci, o primă chestiune: ăştia nu au luptat împotriva nimănui! A, da, se luptau cu ciobanii ca să-şi procure hrană, cu sătenii, se luptau cu pădurarii când îi dibuiau pe undeva şi au făcut crime cu duiumul… Împuşcau ciobani, împuşcau pădurari, ţărani. Se împuşcau între ei când li se părea că unul este suspect. Iată cazul bandei lui Arnăuţoiu din munţii Muscelului: pentru că între ei era şi o femeie, s-au împuşcat şase oameni pentru femeia asta. Că unul dintre ei zicea că numai el are dreptul, frate-său a pretins şi el drepturi şi când a îngrămădit-o, i-a tăiat capul celălalt. Şi altul, şi altul… Mai venise acolo un tânăr mai viguros care poftea şi el… Dacă se năştea vreun plod îl sugrumau. Iată deci „luptătorii din munţi”, „eroii”. Nişte fiare cu chip de om, nişte briganzi rătăciţi. Eu am scris toate astea şi nici unul nu a ripostat.

Are o anumită istorie „Rezistenţa” asta. Şi ar trebui pusă în două etape: prima fiind rezistenţa din ’44 – ’45 împotriva ocupantului sovietic. A fost o rezistenţă a Armatei Române, a unor mari unităţi şi a unor generali, care au făcut planuri cum să-i alunge pe ruşi de aici. Cu generalul Aldea, de exemplu. Aceea a fost nu o „rezistenţă în munţi” ci o acţiune menită a înlătura efectul sugrumător al ocupantului şi eventual de a-l da afară. Şi încet, încet, din păcate, au fost lichidate aceste unităţi de către armata sovietică.

A mai fost a doua etapă: aceea „Rezistenţă” cu acţiunile din spatele frontului, iniţiate de armata germană. După ’44 armata germană de conivenţă grupul lui Horia Sima, cu aşa zisul „guvern naţional” de la Viena, au desfăşurat acţiuni în spatele frontului, cum se întâmplă în orice război. Adică au lansat în spatele frontului trupe de diversiune, deci acţiuni tipic militare, de sprijinire a inamicului. Aceştia erau legionari şi saşi. Erau saşii încorporaţi în armata germană. Au fost organizate nişte şcoli de instruire, undeva prin Austria, şi au fost lansaţi cu avioanele, paraşutaţi de către nemţi până în primăvara lui ’45. Alţii, un grup de legionari condus de comandantul Stoicănescu au fost trecuţi pe uscat, peste graniţa cu Ungaria.

Când s-a terminat războiul, aceia care au scăpat de Siguranţă şi de Jandarmerie, s-au trezit în munţi singuri-singurei, cu armamentul asupra lor. S-au mai adăugat şi nişte nemţi care fugiseră fie din lagărul de prizonieri, fie cei care au pierdut legătura cu Armata germană, rămânând rătăcitori. De exemplu, pe Ciucaş, la un moment dat, erau cam o sută de asemenea rezistenţi. Dar, prin toamna lui ’45, deci după război, şi în iarna-primăvara lui ’46, tot grupul a fost lichidat. Arestaţi! Au rămas prin munţi nişte năuci din ăştia, ăsta era nucleul „rezistenţei”: din pornire, nişte trădători, care în timp ce Armata Română lupta împotriva inamicului (în acea perioadă – german şi maghiar), prin spate loveau Armata Română. La acest nucleu s-au adăugat diverşi: doi fraţi, spre exemplu, de la Fabrica de Stofe „Dorobanţul” din Ploieşti, cărora li s-au găsit fraude în gestiune şi au întins-o în munţi ca să scape de pedeapsă. Acolo au devenit „eroi ai rezistenţei”. Nişte angajaţi ai Armatei care furaseră de prin armată cu grămada. Nu vreau să spun că nu vor fi fost printre ei şi unii cu crezuri adevărate, dar eu unul nu i-am întâlnit. De regulă au fost oameni care se ascundeau de teama faptelor făcute, de teama legii. Şi de acolo au făcut alte fărădelegi. De exemplu, dezertase din armată un anume Pusztai, un ungur, cum se dezertează şi acum. Ăla s-a dus în munte, a mai găsit un român şi împreună au format „grupul de partizani Pusztai”. Ce au făcut aceştia? Vreo patru-cinci crime până au fost prinşi. Ucideau pentru a-şi putea procura cele necesare traiului.

Încă o dată, nu exclud că unii erau curaţi, vreun naiv. Radu Ciuceanu de exemplu, care însă nu a fost un „rezistent în munţi” ci a intrat într-o unitate rezistentă a Armatei Române, a generalului Carlaonţ.

Călin Mihăescu: – După aceea am auzit că americanii ar fi lansat „rezistenţi” până prin ’58. Care a fost situaţia?

NEAGU COSMA: – Nu! Nu este adevărat! Este o invenţie. Spionii care veneau de la americani aveau dispoziţie, fără excepţie, să nu cumva să intre în contact cu cei din munţi. Ei probabil ştiau despre ce era vorba, că nu făceau două parale aceia. Cine prezintă altfel situaţia, minte. Americanii lansau doar agenţi de spionaj, cu misiuni de informare, cu misiuni de diversiune, de sabotaj, de a arunca în aer diferite obiective, asta da! Grupe mici de doi, trei, cinci oameni.

Călin Mihăescu: – Domnul profesor Ion Coja ne-a mărturisit odată că a cunoscut un fost legionar (parcă şi fost luptător în munţi) şi pe un fost general de securitate, şi că oamenii aceştia doi, deși la capătul unor vieţi şi experienţe total antagonice, au ajuns să aibă sută la sută păreri identice privitoare la ceea ce s-a întâmplat secolul acesta cu lumea şi cu ţara, de parcă ar fi fost camarazi buni în acelaşi cuib legionar sau tovarăşi la şedinţele aceleiaşi organizaţii de bază a PCR. Totuşi, fatalitatea istoriei i-a aruncat pe baricade total opuse. Cum explicaţi posibilitatea unei asemenea reconcilieri de opinii, o asemenea unitate de viziune?

NEAGU COSMA: – Domnule, eu îl cunosc bine pe domnul Coja, am purtat cu el multe discuţii, o carte mi-a prezentat-o el când am lansat-o, ştiu părerile dânsului, îi ştiu şi trecutul… ştiu şi afinităţile lui pentru partea legionară, dar nu îl acuz pentru aceasta. Dumnealui desprinde de la legionari ceea ce a fost bun. Pentru că la legionari au fost şi lucruri extrem de bune din punct de vedere doctrinar.

Călin Mihăescu: – Poate că dumneavoastră sunteţi acel general despre care vorbea domnul Coja…

NEAGU COSMA: – Este foarte posibil! Deci, din punct de vedere doctrinar, legionarii au avut şi multe lucruri bune. Dar practica i-a “omorât”. Uneori i-a omorât la propriu. Nici o grupare politică nu a pătimit cât au pătimit legionarii. Când a fost omorât Armand Călinescu, în noaptea următoare, vreo sută de legionari au fost împuşcaţi. Scoşi din închisoare şi împuşcaţi! Patruzeci numai la Miercurea-Ciuc. De ce? Doar pentru vina de a fi legionar. Sau împuşcaţi la colţ de stradă. S-a dat ordin ca în fiecare oraş să fie împuşcaţi cel puţin trei legionari şi expuşi în mijlocul oraşului… Ce era bun la ei? Ce era bun şi în doctrina lui Hitler când a ieşit la putere… Nu sloganuri populiste, ci cele care erau smulse din nevoile poporului. Păi, ce spuneau legionarii? „Când venim noi, terminăm cu masoneria, cu gangsterii, cu corupţia. Pentru cei mulţi: omul şi pogonul.” Aveau nişte lozinci formidabile. De asta a fost o mişcare de masă. De asta în ’36 au ieşit al doilea partid ca forţă politică la alegeri. Pentru că au avut nişte chestii bune. Eu mă refer la masa mare, care credea sincer. Dar la vârf, au fost nişte vicii, altă viziune. Era o anexă a celui de-al III-lea Reich. Codreanu a zis că în 48 de ore după ce vor lua puterea se vor alia cu Germania. Parcă aşa se fac alianţele, pe culoare politică!

Şi cum să nu ne ajute aceşti legionari? Multe din crezurile lor prinseseră viaţă.

Călin Mihăescu: – Dar după venirea ruşilor, în procesul de românizare a puterii, aţi simţit sau aţi apelat vreodată cu succes la sprijinul rămăşiţelor Mişcării Legionare, aţi colaborat cu unii din cei care observau şi recunoşteau cu sinceritate că situaţia ţării începe să se schimbe, că ieşim de sub tutela sovietică şi doreau să contribuie şi ei la un curs mai bun al evenimentelor, prin expertiza și experiența lor istorică? Au fost asemenea situaţii?

NEAGU COSMA: – Domnule, legionarii nu trebuie să fie toţi puşi în aceeaşi oală. Oameni şi oameni… În primul rând că la nişte nivele, la intelectuali mă refer, legionarii capacitaseră floarea intelectualităţii române. Unii dintre cei mai valoroşi intelectuali români erau la legionari, pentru că aveau nişte idei bune. Oamenii aceştia au rămas cu crezurile lor până au murit, crezuri cu care s-au pus în slujba ţării. Şi cum foarte multe din crezurile lor, care promovau binele pentru cei mulţi, românismul, coincideau cu crezurile comuniştilor români, sigur că ne-am găsit. Legionarii ne-au ajutat extraordinar de mult în toată munca noastră informativă.

Sigur că ne-au ajutat, de la cei mai mari până la cei mai mici. Ce a fost la legionari şi foarte bun, dar şi dezastrul lor? O disciplină fantastică. La o comandă, chiar dacă se indica prăpastia, ei mergeau într-acolo. De aia au fost mereu grupuri-grupuleţe iar Securitatea îi tot aresta, că ei se organizau mereu şi făceau câte ceva.

Călin Mihăescu: – Erau chiar atât de bine organizaţi?

NEAGU COSMA: – Cea mai puternică organizaţie care a fost vreodată în România. Şi acuma mai sunt. Să nu creadă cineva că au murit toţi. Ei se încălzesc la focul patriotismului. Pe asta bat monedă, în mod sincer. Pentru patrie! „Patria înaintea mea!” Şi acest crez este bine inoculat. Romanticii bătrâni legionari au reuşit să transmită ştafeta asta din generaţie în generaţie. De aceea domnul Coja crede şi el, mult, în idealurile legionare.

Călin Mihăescu: – Intelighentsia „democratică” s-a plâns că ar exista „elemente neolegionare” în Serviciile Secrete. Am auzit că unii ofiţeri mai tineri ai Securităţii ar fi aderat sincer, dar oarecum mai nuanțat, la idealurile legionare. Poate fi adevărat aşa ceva?

NEAGU COSMA: – La ideile naţionaliste, da! Orice român cu grija ţării aderă la ideile naţionaliste. Înţelegi mata? Ce am făcut noi după ’62-’64 coincide cu crezurile multor români, indiferent că era legionar, că era ţărănist, sau altceva.

Sau zici mata, dacă ne-au ajutat legionarii? Păi ne-au ajutat şi PNŢ-iştii, foarte mulţi alţii, în munca informativă. Foarte mulţi! Ne-au ajutat şi liberalii, începând cu cel mai mare şi cel mai tare… Sigur că ajutau! Şi nu era numai o chestie de conjunctură, făcută pentru a ieşi din încurcătură. Puneau şi ei în balanţă, că erau oameni cu cap, şi îşi dădeau seama ce făceam noi. Desigur că pe urmă treburile s-au prostit, în ultimii zece ani, că dacă nu se prosteau, nu se ajungea la situaţia de astăzi. Dar oricum nici unul dintre ei nu poate să spună că în România nu s-a făcut nimic vreme de 50 de ani. Păi erau scoşi de la Aiud, capii cei mai mari, scoşi şi plimbaţi cu maşina prin ţară. „Uitaţi ce facem noi!” Şi cum să nu ne ajute aceşti legionari? Multe din crezurile lor prinseseră viaţă.

Călin Mihăescu: – Am aflat de la cineva că Petre Ţuţea era de acord cu politica independentă, de susţinere a românismului, de ridicare a poporului, dusă de Ceauşescu. Este adevărat?

NEAGU COSMA: – Sigur că da! Păi, Petre Ţuţea a fost şi el scos şi plimbat prin ţară. I s-a spus: „Uită-te măi omule, că eşti inteligent.” Şi pe Radu Gyr, şi alţii şi alţii… Şi pe urmă se duceau la club şi povesteau. Li se dădeau ziare, ascultau radioul…

Încă în ’83 se fixase şi ziua şi modalitatea şi totul, cum să fie arestat Ceauşescu

Călin Mihăescu: – La un moment dat în cursul pe care îl luaseră evenimentele în România, după ’64, se pare că s-a produs o defecţiune, mai ales după ce Ceauşescu începuse să înlăture oamenii de valoare care îl ajutaseră să cureţe România de elemente sovietice şi să ajungă la putere, trăgând sus, lângă el, oameni fără coloană-vertebrală şi dându-i mari puteri Lenuţei. De ce a făcut Ceauşescu aceste lucruri?

NEAGU COSMA: – De prost! Ceauşescu, care a fost un mare român, un mare patriot şi, cum se zice acum, un „manager” fantastic. România nu a avut asemenea „manageri” să poată să facă într-un timp foarte scurt ce a făcut ăsta în ţară. Nu o să mai avem noi prea curând la conducere asemenea oameni. Era inteligent… până la Dumnezeu, orice s-ar spune. Îi sclipea mintea. Pe măsură ce s-a urcat tot mai sus a început să nu mai vadă realitatea. A început să se creadă un fel de semizeu, că a coborât din cer ca să fericească poporul român. A început să creadă că este supraom. Mai ales când a făcut marea greşeală de a lăsa în coasta lui pe coana Leana. Asta, cu prostia ei, l-a cenzurat. S-a ajuns până acolo, încât, ea filtra tot ce să-i dăm tovarăşului şi ce nu. Ea conducea în fapt, în ultimul timp…

Bine, astea sunt şi manifestările tipice ale paranoia. El era un paranoic. Acest lucru a însemnat dezastrul pentru el. Iar coana Lenuţa înlătura pe toţi cei care erau mai deştepţi decât ea. Iar mai deştepţi decât ea erau toţi în jurul ei. Şi atunci l-a adus lângă ea pe Postelnicu, un tâmpit, cum spune el însuşi în gura mare la proces: „Am fost un prost!”, a mai adus pe Bobu, o lichea patentată şi foarte limitat, iar tripleta asta a condus în ultimii ani ţara. Ăştia promovau cadrele, ăştia dădeau afară.

Călin Mihăescu: – Cum a acționat tripleta Elena Ceaușescu – Emil Bobu – Tudor Postelnicu?

NEAGU COSMA: – Dacă vrei, îţi spun despre noi, cum am mai pătimit. La un moment dat, lui Ceauşescu i s-a băgat în cap că poate repede să fie înlăturat, prin complot împotriva lui. Îi era de-acuma teamă de complot. Şi îşi lua tot felul de măsuri. Cineva asmuţea: „Dă-l pe ăla afară.” A năvălit pe Securitate. Şi pe Armată, dar în primul rând pe Securitate. Cineva l-a învăţat, şi nu era nici el prost să nu ştie ce înseamnă un complot, dar unul care îi sufla era oricum Pacepa, care l-a învăţat că un complot ar putea face numai cineva care are o forţă în spate, în primul rând nişte oameni care se bucură de prestigiu în faţa altora, în faţa subordonaţilor. Deci, pe aceştia să-i caute mai întâi şi să-i dea la o parte. Şi unul, poate primul care a fost dat la o parte a fost Ion Stănescu. Era ministru de Interne şi şeful Securităţii, om care se bucura de foarte mult credit în aparatul nostru. Pentru tot ce făcea el în acest aparat. A făcut dotări, a făcut instruire, a introdus nişte relaţii de omenie în Securitate şi s-a gândit că la o comandă a lui, se aliniază toţi şi îl elimină.

Au inventat o poveste. L-au pus pe Dincă să execute, pentru că era un bun executant, şi au făcut un control pe o chestie… nu are prea mare importanţă ce s-a întâmplat… Adică a pornit de la un pretext, că un doctor, doctorul Schechter, al Elenei Ceauşescu, s-a aruncat de la etajul spitalului în care lucra, a murit şi a lăsat o scrisoare, asta ni s-a spus nouă, nu am văzut scrisoarea, în care scria că a făcut acest gest din cauza Securităţii. Şi pe chestia asta, controlând de ce s-a omorât Schechter şi ce i-ar fi făcut Securitatea, au dat peste Stănescu (era doar un pretext) şi într-o noapte, pe la două-trei, Ceaușescu ne-a adunat în Biroul Executiv al Ministerului, în sediul CC-ului şi l-a făcut pe Stănescu spion, trădător, ba pentru KGB, ba pentru CIA şi a fost destituit.

După el au urmat alţii. Primul am urmat eu. Chiar din clipa aceea, ca ministru l-a pus pe Bobu şi în 13 martie 1973 l-a destituit pe Stănescu iar în aceeaşi lună mi-a desfiinţat și mie postul. Eu eram pe atunci Director General al Contraspionajului. Şi formaţiunile militare şi cele civile îmi erau subordonate. Deci, am rămas fără pâine! Pe urmă am mai fost pe la şcolile de securitate director, aşa, provizoriu, iar pe urmă am fost scos cu totul, trecut în rezervă. Şi după mine alţii, cum ar fi generalul Stoica, și o mulţime de oameni dintre cei mai buni pe care i-a avut aparatul au fost scoşi. Şi s-a făcut linişte pentru Ceauşescu. Pentru că operaţiunea s-a făcut şi pe alte linii: şi în Armată, şi în Partid etc. De aia, la un moment dat, Ceauşescu a fost înconjurat de lichele. Burtică, un om capabil, a fost dat la o parte. Trofin de asemenea şi s-a înconjurat cu nişte lingăi, nişte obedienţi, unii chiar deştepţi, dar şi ăia lichele. Eu nu spun că toţi, dar cei care predominau erau ăştia. Ca dovadă, când s-a sculat de la masa Comitetului Executiv, când se analizau tulburările de la Timişoara, şi a zis că îşi dă demisia, deşi ştiau că în ţară focul e deja aprins, lingăii au sărit „Nu tovarăşe, nu pleca.” Trebuiau să zică: „Foarte bine, pleacă.”

Şi în aparatul nostru au fost daţi la o parte oameni de valoare şi promovaţi lingăii, pe alte criterii decât cele ale profesionalismului şi ale nevoilor ţării.

Călin Mihăescu: – De ce nu s-a încercat o lovitură de stat, venită din interior, până să se ajungă la dezastrul sângeros al revoluției cu implicare externă din ’89?

NEAGU COSMA: – Au existat asemenea încercări, diverse, venite chiar şi din Securitate. Încă în ’83 se fixase şi ziua şi modalitatea şi totul, cum să fie arestat Ceauşescu. Adică un grup condus de un ofiţer, colonelul Păsărin, care era în garda lui Ceauşescu, cu încă câţiva ofiţeri din interior, cu alţii de la Armată, cu nişte profesori au constituit un grup şi au lucrat la planul lor vreo doi ani de zile. Şi în ’83 la 23 august, era ziua când trebuia să fie sechestrat cuplul Ceauşescu. După recepţie, când soseau acolo, la Snagov, la palat. Ăştia aveau echipele formate, maşinile care să-l ducă, locul în care să-l ascundă, totul era pregătit.

Cel care trebuia să conducă maşina, un fost miliţian, s-a speriat însă, şi s-a autodenunţat cu două trei zile înainte de acţiune. S-a autodenunţat, a venit ştirea la Postelnicu, Postelnicu i-a dat lui Pleşiţă să o verifice. Acel fost miliţian se autodenunţase la fiul lui Pleşiţă. Pe ăla l-a cunoscut, la ăla s-a dus. Atunci Pleşiţă l-a chemat pe fiu-său: „Ce-i povestea asta, măi? Tâmpitule, nu vii la mine, te duci la Postelnicu?” Pleşiţă şi-a dat seama că dacă rezultă că-i adevărată, îşi pierd capul toţi. Atunci, Pleşiţă l-a „convins” pe miliţian că a fost doar o răzbunare, că a fost dat afară şi vrea să fie reîncadrat, şi că de-aia a făcut chestia asta. Adică, Pleşiţă l-a ameninţat „Bă, tu eşti prost? Crezi că ieşi tu în picioare din chestia asta? Băi băiatule, tu eşti un rahat oarecare. Nu te crede nimeni, te lichidează cât ai zice <<peşte>>. Cum să creadă aşa o aberaţie?!!” Ăla s-a speriat, şi a zis „Da, să trăiţi, am făcut-o din răzbunare.” Pleşiţă l-a mai îmbărbătat „Bă, tu ai făcut-o ca să-ţi reiei serviciul! Hai, mă, că mă străduiesc eu să te ajut să îţi iei înapoi serviciul.” Şi l-a convins! L-a băgat înapoi în Miliţie, şi a stins-o la nivelul ăsta, că altfel îi aresta şi…

Ăştia nu s-au lăsat, dar Pleşiţă a luat ceva măsuri, pe Păsărin l-a scos de lângă Ceauşescu şi l-a trimis la Vâlcea. Nu pe chestia asta, despre care n-a spus la nimeni, nimic… Şi i-a împrăştiat, dar ei tot au mai încercat să refacă complotul, dar au pierdut momentul, apoi a venit ’89…

Anunțuri

27 Responses to “Romania in fata invaziei (interviu cu generalul de Securitate Neagu Cosma)”

  1. De apreciat doar perioada in care Securitatea a fost „valahizata”, in rest numai „meciuri” pierdute. Nu mai pun la socoteala cinismul inutil cu o parte din romani. In 89 , in schimb, a fost colapsul Securitatii…Nu are rost, psihologic, sa tot dam vina pe vrajmasi..O institutie puternica, d.p.d.v profesional, ar fi dat de pamant cu Ceausescu, inainte ca situatia exploziva d.p.d.v social sa poata fi exploatata de cei din afara; nu mai pun la socoteala pe cei din structuri care au tradat . Si, din evolutia Romaniei de dupa 89, plus informatiile aparute, se poate subantelege usor acest lucru: nu l-au tradat numai pe Ceausescu, au tradat si neamul romanesc !

  2. am avut onoarea sa il cunosc personal pe genralul Neagu Cosma fost sef al directiei de contraspionaj in anii 60 Era lt. col. in anuil 1961 numit sef in locul colonelului Holtzinger, trecut in rezerva .
    A fost un meserias . cei ce il ponegresc oarecum sunt niste …. necunoscatori, invidiosi pt nerealizarile lor, sau daca sunt din sistem au fost niste figuri ce s-au ”plimbat ” pe acolo aiurea , sau cum s-ar mai putea spune niste ”ratați” in meseria de contraspion.
    A fost schimbat din functie se pare in 1969 daca bine tin minte de catre un ministru care era politician nu meserias si cu care intrase in conflict pe teme profesionale.!

  3. FELICITARI D-LE MIHAESCU!!!.Securitatea anilor 60-89 a fost ARMA cea mai eficace si temuta impotriva colonistilor carora le curgea bleascu pe bogatiile tarisoarei noastre dragi.Cu atat mai mare e bucuria constatand ca un reprezentant al generatiei dvs e patruns de o atat de adanca simtire romaneasca si realizand asemenea interviuri obiective ,cu intrebari pertinente unor OAMENI(cu bunele si rele lor)care astazi ar trebui sa fie in cartea de istorie a neamului.Dvs nu puteti fi etichetat cu deja penibilul sablon(cu care au crucificat dupa 89 adevarata arma a Romaniei impotriva colonistilor),adica”securisto-comunist”cand dvs aveati abia 11 ani in 89.Sunt trist totusi pt generatiile mai tinere ca dvs care au ca modele-n viata pe Bianca Dragusanu si Catalin Botezatu.Eu va urez multa sanatate,D-zeu sa va binecuvanteze si sa continuati pe linia aceasta!!!!!

  4. Domnule Robert Horvath,
    Am toată stima pentru suferinţele şi munca dvs. din regimul ceauşist şi de acum şi, implicit, pentru postările de pe AlterMedia sau de pe blogul dvs. Dar eu am vrut să relev ideea majoră din afirmaţia dvs. globalizatoare şi netedă, deci nereală, identică cu aceea a escrocului politic Vladimir Tismăneanu – şi, deci, condamnabilă o dată mai mult –, cum că „Securitatea este o organizaţie criminală…”
    Contradicţia ideii dvs. se repetă şi în încheierea replicii pe care aţi postat-o mai sus: „Cu toate ca consider securitatea ca o organizatie criminala , cred ca este mai imortant ce ai facut in securitate, decat daca ai facut parte din ea” (sic). Aşadar, dacă o luăm, conform ideii salutare a dvs., cum că „este mai important (ceea) ce ai făcut în Securitate“, atunci, implicit, ajungi, din punct de vedere deontologic, să împarţi în două etape istorice distincte istoria postbelică a Securităţii. Adică, aşa cum am mai spus şi eu şi alţi publicişti, între 1945-1965 şi, apoi, între 1965-1989. Şi, ipso facto, vă contraziceţi singur: Securitatea nu poate fi, otova, ca instituţie o organizaţie criminală, ci atributele istoria ei trebuie calificate pe etape istorice şi în funcţie de acţiunile ei.
    Evident, despre ambele etape istorice se poate spune, o dată cu dvs., „Cu alte cuvinte(,) au fost SECURISTI BUNI SI SECURISTI RAI”. Asta este un fel de parafrază a proverbului „Pădure fără uscături nu se poate“ etc. Dar, dincolo de înţelepciunea paremiologiei româneşti, mai important decît atît este faptul că aceste două etape se disting prin esenţa lor instituţională: în prima etapă Securitatea – intitulată, pompos şi fariseic „Securitatea Poporului“ –, era condusă de alogeni, preponderent de jidani, maghiari şi ţigani şi, fapt şi mai important, era contra poporului, tocmai pentru că respectivii alogeni erau de esenţă iudeo-bolşevică, stalinistă, adică INTERNAŢIONALISTĂ, adică era eminamente antinaţională şi antiromânească! Pentru că scopul ei era exterminarea intelectualităţi şi a elitei conducătoare a Naţiunii Române!
    În etapa a doua, 1965-1989, Securitatea a fost tot mai mult ROMÂNIZATĂ şi a devenit naţionalistă. De aceea a şi apărut expresia contradictorie „naţionalism-comunismul” – atribuită situaţiei din România. Apoi, chiar dvs. recunoaşteţi că „In 1977 securitatea era deja rupta in doua“. Una maniheistă, dogmatică, încă stalinistă, iar cealaltă cu opţiuni mai dialectice şi, evident, mai democratice şi naţionaliste.
    Apelînd la paremiologie, putem spune şi despre Securitatea românească de acum, adică despre S.R.I., că are „SECURISTI BUNI SI SECURISTI RAI”. În acest sens, vedeţi articolul meu http://ro.altermedia.info/politica/cnsas-noua-politie-politica_16507.html#more-16507, unde, în capitolele introductive, fac trimitere la unele personaje malefice din S.R.I. Dar, pentru susţinerea argumentării mele, este important să citiţi cu atenţie şi articolele de presă indicate prin hyperlink-urile din materialul meu.
    Cît despre asigurarea optimistă a d-lui Călin Mihăescu, referitoare la transferul de opinie al cititorilor din a fi anti-Securitate în a fi pro doar prin faptul că Tismăneanu s-a discreditat atît de mult încît « se ajunge ca oamenii sa judece pe criteriul ca “ce este criticat de Tismaneanu, este bun”. Daca tocmai el critica Securitatea, atunci Securitatea primeste de fapt un certificat de buna purtare in ochii publicului», deci tot ceea ce critică el devine fapt pozitiv, trebuie să o luăm cu minime rezerve. Deoarece acestui escroc politic – precum tuturora celor din neamul lui, ca celălalt escroc politic Radu Ioanid – i se face atîta propagandă încît sunt foarte mulţi naivi care se lasă manipulaţi foarte uşor. În acest sens, vedeţi serialul meu „Satanizarea Securităţii: atentat la Siguranţa Naţională“, pe http://ro.altermedia.info/general/satanizarea-securitatii-atentat-la-siguranta-nationala-6_18427.html#more-18427. După titlul episodului, am indicat „Episoadele 1, 2, 3, 4 şi 5“, anterioare. Deci, trebuie să începeţi lectura cu nr. 1.
    Vă doresc mult succes în apărarea românismului!

  5. Foarte bun articolul.
    Vom retrimite de la site oficial Gheorghe Apostol la articolul dumneavoastra.
    Sunteti de acord?
    Gasiti pe site-ul oficial de asemenea si un interviu cu Gheorghe Apostol dupa 1989 , in care spune ca i s-a facut scarba de politica de acum din Romania
    http://gheorgheapostol.blogspot.com/

  6. Domnule C. Mihaiescu,

    Nu am obiceiul de a purta corespondenta folosind acest mod de comunicare. Fac o exceptie din doua motive: sinteti tinar (cel putin din declaratia pe care ati facut-o la inceputul postarii) si pareti un om bine intentionat in raport cu intelegerea pre-eminetei intereselor fundamentale ale statului roman fata de orice abordare de tip politic sau ideologic. In egala masura ca tinar jurnalist ar trebui sa fiti mai exigent (conditie fundamentala a credibilitatii profesionale)in legatura cu acuratetea informatiilor postate/publicate chiar daca sint asumate de un intervievat. Asta cu atit mai mult cu cit orice inexactiate aparuta in mass media de dupa 1989 tinde prin repetitie si preluare necritica sa devina ‘adevaruri istorice’.
    Daca in detalii relativ minore cineva nu este corect ce credibilitate mai poate avea intervievatul in afirmatii cu pretentii de importanta istorica?
    Iata citeva dintre ‘inexactitati’ ce pot si puteau fi verificate relativ usor intr-un proces serios de documentare/verificare:
    – doctorul Schechter a fost implicat intr-un scandal(sinucidere)in perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej si nu a Elenei Ceausescu;
    – in anul 1983 gen Plesita era seful CIE si nu cum sugereaza indirect Cozma prin sarcina primita de a clarifica ‘complotul’ anti NC pe care ar fi fost indrituit sa o solutioneze in calitate de sef al securitatii interne (celalalt fiind seful securitatii externe ambii in pozitie de adjuncti ai ministrului de interne);
    -col Pasarin dupa iesirea din Dir.V-a (paza si protectie) era in 1983 deja de citva timp mai intii ofiter al lui UM 0195/contraspionaj extern (unde sef era gen Mot)si apoi sef de serviciu in cadrul CIE/UM0201 (serviciul America de Nord);
    Dupa scurt timp a fost transferat la SM Bucuresti, ca sef cu raspundere directa pe sarcinile Dir.V-a pe teritoriul Bucuresti; abia ulterior a plecat la Vilcea intr-o alta functie de comanda pe care v-o poate confirma insusi col.Pasarin daca mai este in viata.

    • Domnule Liviu Turcu, sunt perfect de acord ca nici o ideologie nu trebuie sa se situeze deasupra intereselor statului natiune. Nici macar ideologia individualismului, nici drepturile omului, nici economia de piata, nici multiculturalismul, nici democratia parlamentar-liberala.
      Insa ar fi bine sa stie acest lucru si administratorii mai mult sau mai putin vizibil ai treburilor statale de la noi (politicieni, militari, lideri de opinie). Si de prin tarile occidentale.
      Insa din pacate au uitat acest principiu si pun mai presus elemente ideologice „democratice” in virtutea unor utopice si dubios-auto-declarate „drepturi universale” ale „omului” abstractizat si atomizat, sau ale marelui capital… Cu consecinte dezastruoase asupra culturilor si natiunilor pe care s-au fundamentat statele.
      Cunoastem isteria generata de legea impotriva imigratiei ilegale in statul Arizona. Statului american i se ia dreptul de a-si apara granitele in numele ideologiei „drepturilor omului”. Nu ne place asa ceva, nici cand se intampla in Statele Unite, nici cand se intampla in Yugoslavia sau (Doamne Fereste!) in Romania. Astfel se ajunge chiar la situatii aberante precum aceasta: http://www.allvoices.com/contributed-news/6366451-arizona-citizen-militia-responds-to-zetas-commanders-death-threats
      Cred ca e timpul ca structurile statale nationale din intreaga lume sa faca o reevaluare serioasa a amenintarilor care le stau in cale si sa treaca la masuri legale drastice impotriva tuturor celor care duc ideologia „drepturilor omului” intr-o zona care se inrudeste periculos de mult cu revolutia mondiala trotzkista, mai degraba decat cu „democratia”.

  7. As dori sa va preiau si eu interviul sa-l public in Agenda VERDE http://www.agendaverde.ro Agentia de Presa a Partidului VERDE. Se poate?

    Evident ca voi preciza sursa, autorul, voi pune si link de redirectionare catre acest blog etc.

    Cu stima,

    Editor Agenda VERDE

  8. Iata cum apar similitudini curioase intre regizorul Robert Horvath si „scenaristul” anticomunismului actual, escrocul politic Vladimir Tismaneanu, care, si el, afirmase apodictic «Consider Securitatea organizaţie criminală de la înfiinţare şi până la sfârşitul ei. În cazul în care Comisia (prezidenţială pentru analiza dictaturii – n. red.) nu va ajunge la această concluzie, voi face opinie disidentă», a precizat cunoscutul politolog, prezent la dezbaterea cu tema Procesul comunismului – o sentinţă amânată, organizată (…) de Fundaţia Horia Rusu“ (cf. Ovidiu Bancheş, Tismăneanu îi forţează mâna lui Băsescu, în Ziua, 20 aprilie 2006). Adică, altfel spus, năpârlitul Tismăneanu, ales ca preşedinte al Comisiei prezidenţiale doar pentru că preşedintele României se uită şpanchiu, pune o viitoare şi posibilă concluzie ca premisă sigură încă de la începutul analizei, inversând logica cercetării! Am dezvaluit aceasta magarie a lui Tismaneanu in primul episod al serialului despre Paul Goma, accesibil pe: http://ro.altermedia.info/politica/paul-goma-are-dreptate-1_10780.html#more-10780. Pentru alte detalii despre ticalosia lui Tismaneanu et comp., vedeti si: http://ro.altermedia.info/general/tismaneanu-ticalosu%E2%80%99-si-basescu-bengosu%E2%80%99_20219.html.

  9. De ce nu l-ati publicat mai devreme, in timpul vietii generalului Neagu Cosma, sau macar pina sa fi murit ministrul Ion Stanescu? Se putea lua legatura cu acesti mari oameni, pentru completarea sau dezvaluirea altor aspecte ale acestei istorii contemporane la fel de neguroase ca si etapele anterioare!

    • Intr-adevar, ar fi fost bine de publicat mai devreme. Eu am regasit CD-ul cu acest material dupa multi ani de zile in care il credeam pierdut. A fost publicat pe atunci intr-o revista cu o aparitie meteorica „Regasirea”, fara vreun impact deosebit tocmai din cauza distributiei restranse a revistei. Este bine totusi ca acum mediul electronic ofera posibilitati fantastice de comunicare, dezbatere, creare de retele si promovare cu costuri zero. De asta rog toti intelectualii cu vederi conservatoare, nationaliste, de stanga nationala sau de dreapta, sa isi faca bloguri pe wordpress si cont pe facebook, pentru a se profita la maxim de libertatea pe care INCA o mai are internetul.

  10. Domnule Calin, interviul este foarte bun si de folos. Dar afirmatiile lui Neagu Cosma trebuie luate cum grano salis… Chiar inainte de 1990 auzisem de dinsul ca a fost singurul care l-a …mirosit pe Pacepa ce joc face! Din pacate, dl Victor Gaitan a gasit in arhivele SUA ca Pacepa a fost agent sovietic, cu rolul ca prin fuga sa la americani să strice relatiile lui Ceausescu cu SUA. Si a reusit!… Acesta estemotivul pentru care Pacepa nici nu a primit cetatenie americana si a stat in ancheta ani de zile! Spre deosebire de Mircea Raceanu, spion american, care a primit imediat cetatenie in SUA…
    Cat priveste partizanii din munți… Nu este exclus ca unii indivizi, certati cu legea penala, să fi luat, pentru o vreme, calea codrului. Dar regula a fost alta. Un om ca Aurel Seitan, eminent inginer după eliberare, care a luptat și el în munți, numai infractor nu a fost. Si multi altii. Iar generalul Cozma nu stie nimic despre partizanii parasutați in munti, veniti cu pregatire facuta de serviciile occidentale, si nu stie nimic despre rapirea din Germania a legionarului care se ocupa de pregatirea acestor luptatori. Iti voi trimite un text pe subiectul acesta, al luptei partizanilor din munți. Au rezistat pana tarziu. Dupa un svon auzit pe la inceputul anilor 1960, pentru lichidarea lor au fost aduși militari chinezi, deoarece romanii nu puneau prea mult suflet in lichidarea partizanilor!!! Si non e vero, e ben trovato…

  11. SPRE ATENTIA A MILIOANE DE ROMANI !
    SECURISTI BUNI, SECURISTI RAI !
    Nu vreau sa scuz si nici sa acuz. Experienta mea este unica an acest subiect.
    Am cumoscut securitatea mai bine decat altii in situatii cu totul dramatice. Am fost pe drept, acuzat de spionaj agravant si o actiune indreptata impotriva lui Ceausescu personal. Cu alte cuvinte viata mea timp de doi ani de ancheta, a
    atarnat realmente de un fir de par. Imediat dupa absolvirea facultatii am fost trimes sa fac un film despre nepotul de 8 ani ai dictatorului, un “vestit calusar”. Intamplarea sau destinul a facut ca sa vina in Scornicesti chiar sotii Ceausescu insotiti de cativa tovarasi. In sat era o nunta. Dupa ce a facut cadou un porc nuntasilor si batut o hora, seful statului sa asezat la o masa inbelsugata cu un grup de tovarasi. Dupa ce sa cherchelit a inceput sa vorbeasa vrute …si nevrute. Atmosfera era destinsa si seful mi-a spus ” poti sa filmazi ce vrei pentru ca oricum se taie la protocol “. La un moment dat am auzit ca se vorbeste de o bomba atomica ( romaneasca ). Fara sa gandesc ,instantaneu am apasat pe butonul aparatului de filmat. Aceste cateva minute mi-au schimbat viata pentru todeauna, iar dupa cum am aflat mai tarziu, viata multor altora. Scurtand relatarea, materialul a ajuns dupa cateva luni ( co- productie de film ) in mana serviciului francez. In Septembrie 1977 pe ziua de 13 la ora 13 a inceput perchezitia care a durat exact 13 ore. La un moment dat un tanar ofiter de securitate a fost trimis in debaraua din pivnita, unde ascunsesem copia filmului cu pricina. Dupa cateva minute acesta mi sa adresat extrem de politicos ” Domnule Horvath dupa plecarea noastra arunca la gunoi acesta caseta de film “. Am crezut ca este o provocare ca sa fiu prins asupra faptului. Dar nu a fost asa, acest tanar si-a pus viata in joc ca sa o salveze pe a mea! Comentariul meu poate sa se termine aici.
    In 1977 securitatea era deja rupta in doua. O parte a ei vroia sa ma trimita rapid in fata plutonilui de executie iar alta vroia sa ma” schimbe” mai ales ca numele meu aparea pe o lista speciala a presedintelui amarican Carter.
    Se pare ca optiunea a doua a invins. Inainte de a incheia cu adevarat ,voi face o observatie care ai va face nervosi pe multi si chiar aduce noi dusmani. In comunism ( cu exceptiile de rigoare ) crema societatii si toate valorile faceau parte din securitate sau colaborau cu ea. Numai acceptand acest adevar, destul de greu de rostit de altii ,poate incepe o discutie sincera despre rolul securitatii in societatea romaneasca Cu toate ca consider securitatea ca o organizatie criminala , cred ca este mai imortant ce ai facut in securitate, decat daca ai facut parte din ea.
    Cu alte cuvinte au fost SECURISTI BUNI SI SECURISTI RAI .
    Robert Horvath Deva cineast New York http://www.devagallery.com/
    http://devanewyork.blogspot.com/

    • Desigur ca au fost securisti buni si rai. Motivele pentru care Tismaneanu & Co. lupta sa acrediteze ideea extremista si generalizanta ca „toti securistii au fost rai” pornesc dintr-un interes care e transparent pentru noi…
      Din pacate pentru dl. Tismaneanu, dansul nefiind ajutat de o inteligenta exceptionala, brutalitatea propagandei mincinoase pe care o face slujeste mai degraba scopului invers celui dorit de el, adica se ajunge ca oamenii sa judece pe criteriul ca „ce este criticat de Tismaneanu, este bun”. Daca tocmai el critica Securitatea, atunci Securitatea primeste de fapt un certificat de buna purtare in ochii publicului. Ceea ce este foarte bine pentru noi si nu putem decat sa felicitam prostia echipei lui… 🙂

      • Întrebarea urlatoare este: care securitate este (a fost ) mai criminală; aceea care a început sa curețe elementele alogene (trecuta) sau aceea (curentă) care conlucrează fățiș, facandu’le jocurile ?! Și nu mă refer in special la acei turiști vorbitori de idiș care se perindă nestingheriți prin munți în special în zona vestigiilor…unde mai grav este ca, nici măcar vreo urma de patrula militara Romaneasca nu s-a observat a fi prezenta pe zona, cel puțin tot în chip de turiști…
        (Ca sa nu mai vorbim de echipe de muscali care fac cunoscute regulamente „de-a pac pac” cetățenilor din HR și CV…)
        ( Tot se vorbeste de cia kgb, dar de mossad nimeni nimic niciunde, sau de serviciu de Intel otoman, care de sute de ani lucrează pe zona și bineinteles restu ?!)
        Care ar fi explicația stimați domni?

    • Nu erau securisti buni sau rai. Erau oameni care efectuau un serviciu pentru tara lor. Banuiesc ca d-ta. ai transmis caseta in occident. Ati avut mare noroc. In securitate erau recrutati, pe langa absolventii Scolii Militare si absolventi de facultate premianti. De aceea securitatea incepea sa devina crema societatii. Numai ca aceasta crema a inceput sa aiba o gandire, sau mai bine zis o filozofie proprie, care s-a dovedit utila noua romanilor. Nu a intrat in lupta si a depus armele in 1989, altfel se ajungea la razboi civil, interventie armata straina sau spargerea tarii.

  12. Intersant materal. Mai mult chiar: echilibrat. Foarte bun si interviul, adica profesionist. Am citit cu placere. Mi-ar face mare bucurie sa va cunossc. prof. dr. Petre Anghel

    • Multumesc pentru consideratie. Va cunosc opera si personalitatea si as fi incantat sa va cunosc. Fac acelasi apel la dumneavoastra pe care l-am facut catre toti intelectualii cu vederi patriotice: faceti-va blog pe wordpress si cont pe facebook. Avem de educat o tanara generatie, care nu a cunoscut direct istoria dinainte de 89, fiindca nici nu se nascuse. O tanara generatie care nici la scoala nu invata istoria, fiindca in regimul democratic nivelul invatamantului public a scazut spre nivelul scolilor publice din Occident. O tanara generatie care din pacate nu mai citeste carti, dar din fericire, si televizorul a devenit un obiect din antichitate pentru ei, la care nu se mai uita aproape deloc. Internetul a devenit atot-stapanitor, iar asta ofera posibilitatea oricui de a distribui idei si de a face educatie cu costuri zero.

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: