Romani conducatori in Africa de Sud

Romani conducatori in Africa de Sud

Autor: Ioana DUMITRESCU

Un ardelean pe nume Botha, din Ivesti, Bistrita-Nasaud, a ajuns comandantul trupelor bure din Transvaal in timpul razboiului anglo-bur. Un urmas de-al romanului a ajuns presedinte al Africii de Sud.

La inceputul secolului XX, multi romani au luat hotararea sa-si incerce norocul pe melaguri indepartate. Fiecare pleca unde avea posibilitatea. Era vremea cand ardelenii isi puneau in spate cojoacele si porneau in lunga calatorie spre America. Tara tuturor posibilitatilor nu mai constituia insa o destinatie atat de neobisnuita. Au existat romani care au ajuns in locuri despre care restul probabil nici nu stiau ca exista. In 1900, comandantul suprem (generalisim) al armatei Transvaalului, republica din Africa de Sud, era romanul Botha. Zeci de ani mai tarziu, Pieter Willem Botha, urmasul generalului Louis Botha, a fost presedinte al Consiliului de Ministri din 28 septembrie 1978 si Presedintele Republicii Sud-Africane, din 1984. 

„Un roman generalisim bur“

Destinul are caile sale ciudate. Drept dovada stau cateva cuvinte din Telegraful Roman, cunoscuta foaie sibiana aparuta fara intrerupere din secolul al XIX-lea. Un titlu micut trage atentia. „Un roman generalisim bur“ marcheaza partea de sus a foii ingalbenite de timp. Povestea romanului care a ajuns sa se lupte cu englezii in Africa de Sud este insa doar inceputul unei adevarate saga mioritice pe aceste taramuri indepartate.

Cine sunt burii

In anul 1900, pe teritoriul actualei Republici Sud-Africane se afla in plina desfasurare razboiul anglo-bur (1899-1902). „Cum s-a ajuns la acest razboi si cum a ajuns un roman comandantul suprem al armatelor burilor?“, e intrebarea ce atata curiozitatea oricui. Cu secole in urma, Olanda sau Regatul Tarilor de Jos, dupa denumirea oficiala de azi, a avut printre coloniile sale si Indonezia. Drumul intre metropola si colonie, cu o ruta oficiala care ocolea prin sudul Africii, era extrem de lung si istovitor. Mai ales din cauza faptului ca, in lipsa alimentelor proaspete, echipajele se imbolnaveau de scorbut si piereau. Olandezii, oameni harnici si practici – cam ca sasii de pe la noi – s-au gandit ca cel mai nimerit lucru ar fi infiintarea unei colonii agricole la jumatatea drumului. Punct din care echipajele sa se poata aproviziona cu verdeturi si cu ce le mai era de trebuinta. Si astfel au pus bazele orasului Kaapstadt (Capetown, de mai tarziu). Europenii veniti aici, cu roluri clare de agricultori, au fost cunoscuti sub termenul generic de buri, adica tarani, in limba olandeza.

Razboiul cu englezii

Intr-un timp relativ scurt, au aparut in sudul Africii patru republici bure. Una dintre acestea era Transvaal. Descoperirea unor bogate zacaminte de aur si diamante, urmate de cele de platina, argint si alte metale rare si pretioase au dat peste cap viata burilor. Englezii au declansat un conflict, transformat rapid in razboiul anglo-bur, razboi care a dus la transformarea republicilor respective in colonii britanice. La acea vreme, burii erau priviti de intreaga lume ca niste eroi. Erau oameni ce incercau sa-si apere familiile, fermele si modul de trai. „In fruntea manifestatiunilor pentru poporul subjugat, pentru buri, sta parlamentul din Statele Unite ale Americii. O parte insemnata a membrilor parlamentului a trimis o adresa de felicitare eroului Cronje (n. r. – general bur) si ostasilor lui, cari timp de 10 zile s-au sustinut in lupta fata cu un numar inzecit de inamici. In parlamentul Angliei chiar s-a ridicat o voce, care a stricat bucuria generala din incidentul capitularei de care vorbim, si acolo s-a remarcat faptul ca 40.000 de englezi au prins 4.000 de buri“, este scris intr-un numar al Telegrafului Roman din acea vreme.

Burul din Ivesti

Armata bura condusa de generalul Jubert era, in luna martie a anului 1900, intr-o situatie grea. Un eveniment neasteptat avea sa arunce trupele burilor intr-o degringolada si mai mare. Generalul Jubert a murit „in urma unui morb de stomach, in etate de 66 de ani“. In aceste dramatice conditii, noul comandant suprem (generalisim) al armatei Transvaalului a fost numit generalului Botha, fiu de granicer roman, din comuna Ivesti, comitatul Bistrita-Nasaud. Botha a fost ofiter in armata austriaca. In 1881 a fost locotenent la Agram (Zagreb), dar, din cauza unor mari datorii, a trebuit sa demisioneze din armata. A plecat in Africa de Sud si, datorita faptului ca „stia“ cel mai bine meseria armelor, a intrat acolo in armata. Bineinteles cu gradul aferent de ofiter. Tatal sau mai traia in 1900, avind atunci 73 de ani. Ultima scrisoare a fiului catre el, in romaneste, a fost scrisa in 17 septembrie 1897.

Gloante de aur

Legendele, consemnate de documentele vremii, spune ca, in timpul acestui razboi dur, fiind in imposibilitatea sa se mai aprovizioneze cu munitie din cauza eficientei blocade engleze, burii din tinutul de nord, adica din Transvaalul (Pretoria si Johannesburg fiind orasele lor cele mai cunoscute), si-au confectionat munitia de razboi din materiale avute la dispozitie la fata locului, adica si-au facut gloante din aur. Incet, incet englezii au reusit insa sa ocupe teritoriile burilor. In ciuda situatiei, devenita acum dramatica, sud-africanii inca mai rezistau. La 5 iunie 1900 capitala Transvaal-ului, Pretoria, este ocupata de englezi. Botha si armata sa nu s-au dat insa batuti. „Cata vreme putem sa ne rezimam pe mii de barbati gata a se jertfi, nu ni permis sa ne gandim la predarea independentei noastre“, declara, in iunie 1900, generalul de origine romana.

Pana la ultimul

La sfarsitul lunii iunie 1900, generalul Roberts, conducatorul armatei britanice, i-a propus lui Botha sa se predea pentru a cruta varsarea de singe. Botha, aflat la capatul puterilor, a cerut un armistitiu de 12 zile. Englezii insa l-au refuzat. La mijlocul lui septembrie, stirile de pe frontul sud-african erau si mai rele. „Pusi in fata unor trupe de zeci de ori mai numeroase, generalul bur Botha a trebuit sa evacueze cu ai sai ultima reduta mai de valoroare Lydenburg“, scria Telegraful Romanesc din acele zile. Presedintele Transvaal-ului, Krüger, a pornit intr-un turneu al disperarii prin capitalele europene. Nu a obtinut insa nici un sprijin concret din partea liderilor marilor puteri europene. Redusi la numar si in imposibilitatea de a mai purta batalii de amploare cu armata engleza, burii s-au retras in munti.

Epilog

Chiar daca armata bura mai incearca unele incursiuni in teritoriile ocupate de englezi, deznodamantul nu mai era decat o chestiune de timp. Razboiul ia sfarsit in 1902. Transvaal-ul devine si el colonie britanica. Istoria sud-africana cunoaste numele romanesc Botha nu doar ca un simplu accident istoric. Din contra, zeci de ani mai tarziu, un alt Botha, Pieter Willem Botha a fost presedinte al Consiliului de Ministri din 28 septembrie 1978 si Presedintele Republicii Sud-Africane, din 1984. Urmasul generalului Louis Botha, conducatorul armatei Transvaal-ului in razboiul cu englezii, s-a retras, din motive de boala, la 73 de ani, in 16 ianuarie 1989. Dupa el a urmat ultimul presedinte alb, Frederik de Klerk, cel care are meritul de a fi tratat cu Nelson Mandela renuntarea la politica de segregatie rasiala (apartheid).

Femeile luptatoare

„Dupa cum scrie ziarul «Liverpool Post», Transvaal-ul prepara lumii un spectacol, pana acum nemaivazut: ridicarea in masa a femeilor bure, care vor sa lupte alaturi cu barbatii lor si care, de trei luni incoace, invata manuirea pustii. Presedintele Krüger si generalul Jubert le-au desmantat pana acum cu mare greutate de la pasul acesta insa a trebuit sa le promita, de a le lasa se prinda armele, daca englezii vor reusi a pune piciorul pe teritoriul republicelor Oranje si Transvaal“, scria Telegraful Roman din 10-22 februarie 1900.

Pieter Willem Botha

Pieter Willem Botha s-a nascut in 1916 intr-o familie extrem de saraca din Africa de Sud. Casele saracaciosului sat erau facute din lemn si namol si uneori chiar din materiale adunate din gunoaie. Ambitios si inteligent, Pieter Willem Botha reuseste sa iasa insa din acest mediu. Urca constant, iar in deceniul cinci il gasim in functia de Ministru al Apararii. In timpul acestui mandat a sustinut interventia militara in Angola. Ca ministru s-a luptat pentru independenta Mozambicului si Angolei. Drept rezultat al acestui efort, cele doua state au devenit in sfarsit independente. In anii de dupa mandat, sud-africanul cu radacini romanesti a activat in parlament. La sfarsitul anilor ’70, Pieter Willem Botha a devenit Prim Ministru, invingandu-l in alegeri pe John Vorster. Inceputul decadei a opta l-a purtat pe Pieter Willem Botha la presedintia Africii de Sud. La sfarsitul anilor ’80 a suferit un atac de cord care l-a fortat sa se retraga din functie in august 1989. Dupa nici 48 de ore, F. W. de Klerk a depus juramantul ca presedinte al Africii de Sud.

Dubii istorice

Sursele occidentale au o varianta diferita in ceea ce priveste trecutul generalului Louis Botha. Istoricii de limba engleza spun ca Botha s-a nascut langa Greytown, provincia Natal, pe 27 September 1862. A fost fiul unor „Voortrek-eri“ (pionieri) de origine germana. Acestia au incropit o ferma in Free State. Louis a fost educat la scoala misiunii germane din localitate. Stramosii sai veneau din Thuringia, in zona centrala a Germaniei. Astfel, in jurul anului 1672, un tinar soldat, Frederich Boot, sau Botha, a sosit in sudul Africii. Multi dintre descendentii sai se semnau „Both“ sau „Boota“. Bunicul din partea tatalui, Philip Rudolf, a luat parte la Marea Migratie a colonistilor buri. Louis a fost al 9-lea din 13 copii. Familia s-a mutat in statul Oranje, langa Vrede, in 1869. Louis Botha a murit in august 1919.

Sursa: Monitorul de Sibiu

–––––––––––––––––

Nota mea:

La ora actuala, in Africa de Sud, burii, locuitorii initiali ai acelor teritorii, sunt supusi unui regim de persecutii inimaginabile, comparabile doar cu persecutiile generate de bolsevici in Uniunea Sovietica sau de nazisti in Germania interbelica. Presa mondiala de mainstream nu sufla o nici un cuvant despre esecul celui mai „avansat” model al societatii multiculturale, tocmai fiindca asta ar genera o decredibilizare a paradigmei demoliberale inclusiv in tarile europene si SUA. Ce se intampla in Africa de Sud arata viitorul Europei de maine, sub auspiciile democratiei de tip atlantist. Arata ca si democratia de tip multiculturalist este un vis la fel de utopic ca si comunismul si ca poate aduce aceleasi orori si crime. La ora actuala, peste un milion de albi (un sfert din populatia alba) au fost alungati din Africa de Sud, datorita legilor care discrimineaza burii la fel cum erau discriminati evreii in Germania nazista.

In plus, este un fapt dovedit statistic ca burii sunt mai amenintati in a deveni victime ale „criminalitatii” uriase care domina acea tara. Este tara cu cea mai mare criminalitate din lume, depasind cu mult Brazilia. Burii sunt cel mai amenintat grup etnic din lumea actuala, lucru asupra caruia atrage atentia si organizatia Genocide Watch, punctand ca talhariile comise se soldeaza mult mai des cu uciderea victimei daca aceasta este alba, de cele mai multe ori dupa torturi infioratoare, care arata caracterul aparte al acestui tip de „criminalitate”: are o deosebita componenta de ura rasiala. Toate acestea sub nasul „democratiei”. In timp ce toata stanga occidentala se umezeste de soarta „bietilor palestinieni”, nu se gaseste nimeni sa sufle o vorba despre soarta burilor. Fiindca atata timp cat victima e alba, nu este corect politic sa ii iei apararea. Un european, in ochii lor, este un „opresor”, un demon fara calitate umana, care poate fi ucis si transat ca un porc, fiindca desigur, in ochii „democratilor” este corect politic sa vina un soi de „razbunare”. Razbunare pentru ce? Nici unul dintre burii din Africa de Sud, ucisi in chinuri care depasesc si imaginatia lui Ejov, nu a avut sclavi, nici stramosii lor nu au avut sclavi vreodata… Fiti cu ochii pe Africa de Sud. Acolo se vor petrece in curand evenimente de importanta cruciala pentru viitorul omenirii.

Un cantec formidabil care a devenit aproape un imn al burilor in acest moment extrem de dificil : http://www.youtube.com/watch?v=vtKKJSfYraU

Anunțuri

4 comentarii to “Romani conducatori in Africa de Sud”

  1. This is my first time visit at here and i am in fact pleassant to read all at
    single place.

  2. Sa fim putintel seriosi .
    Legendele desi se spune ca au origini in realitate sunt de multe ori doar povesti.
    Botha nu are nici o legatura cu Romania, ca dovada tocmai dovezile lipsesc in acest sens.
    Nota referitoare la persecutia impotriva albilor este comica de-a dreptul.
    Traiesc in Johanesburg si rad de ma prapadesc citind randurile respective.
    Acu mai trebuie sa ma acuzati ca sunt negru si comedia e completa 🙂
    Trebuie sa ma credeti pe cuvant ca sunt roman ca nationalitate si nu doar ca cetatean.
    Povesti „frumoase” dar doar povesti din pacate..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: