Interviu cu col. Mircea Dogaru (martie.2010)

(Interviu luat de mine istoricului militar col. dr. Mircea Dogaru publicat în revista “AXA” in martie 2010: http://ax.md)

“Avem suficientă inteligenţă, ea trebuie doar adunată şi coordonată!”

Col. Dr. Mircea Dogaru (n. 30 ianuarie 1955, Târgu-Mureş) este un istoric şi autor român.
Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie din Bucureşti în 1979. Este repartizat ca profesor de liceu în București. Însă, în același an, renunţă la învățământ în favoarea cercetării. Devine cercetător-ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară (1979-1999), specialitatea “Istorie militară antică, medievală şi arheologie”. Este specializat în istoria Uniunii Europene la Institutul Francez (1997) şi în Politici de apărare NATO în Canada (1998).
Obţine în 1994 titlul de doctor în istorie militara. În calitate de publicist obţine premiul pentru debut în 1984, devenind membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din 1999. Începând cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universităţii Craiova. Este realizator de emisiuni TV de succes la postul România de Mâine.
Din 2009 este președintele-fondator al “Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în retragere și în rezervă”, singurul sindicat de acest tip din România.

Călin Mihăescu: Ce credeţi despre trecerea la armata de profesionişti?

Mircea Dogaru: Este unul din gesturile de trădare din partea autointitulatei noastre elite politice. În tradiţia românească şi a altor popoare se considera că fiecare tânăr are datoria de a se înrola în armată pentru a participa la apărarea patriei, în caz contrar nu era considerat bărbat.În calitatea mea de lider sindical pot să vă spun ce s-a întâmplat cu armata de profesionişti: armata în România a fost redusă de la 320 de mii de oameni la 52 de mii şi s-a trecut la un sistem de recrutare în baza unei legislaţii cel puţin ciudate.Primii componenţi ai aşa-zisei „armate de profesionişti” şi-au încheiat contractele la ora actuală, nu li se ia în considerare nimic din ceea ce au învăţat sub aspect profesional, nimic din ce au devenit în cadrul unei armate de tip NATO, cu instructori NATO. Cei care au luptat sub drapel NATO şi drapel românesc în uniforme româneşti în Afganistan, în Irak, în perioada anterioară în Angola, au fost aruncaţi pe piaţa muncii în calitate de muncitori necalificaţi la 35-40 de ani. S-a constatat că legislaţia noastră nici măcar nu-i mai consideră militari. Deci, avem o „armată de profesionişti” care, conform legii, nu mai este formată din profesionişti, ci e o armată formată din voluntari. Asta este situaţia la ora actuală, practic nu mai avem armată. Cu alte cuvinte este un dezastru şi era un dezastru previzibil, pentru că trecerea la aşa-zisă „armată de profesionişti”, a însemnat slăbirea capacităţii de apărare a unei ţări, lipsirea de motivaţie a unor generaţii întregi.
În situaţii excepţionale cum să mai duci tineretul total neinstruit şi să-l îmbraci în uniforme? Cum şi pentru ce? Ca să-l faci carne de tun? Este o chestie absolut aberantă, pentru statele din Europa centrală şi răsăriteană şi s-a urmărit slăbirea lor sub toate aspectele, punerea lor la dispoziţia marilor puteri.

Călin Mihăescu: Dar NATO ce interes ar avea în acest scenariu să slăbească o armată a unei ţări aliate, partenere?

Mircea Dogaru: Sunt istoric şi aş vrea să discutăm adevărul. Pentru că militarii noştri sunt puşi cu spatele la zid, nimic nu mai poate trezi ţara decât adevărul. S-a ajuns la o situaţie aberantă la noi: în trecut, în cuvântul „ţară” intrau două componente: militarii profesionişti (curtenii) şi gloatele, adică lumea din stradă. În prezent, gloatele au fost întoarse împotriva militarilor profesionişti printr-un război psihologic şi de imagine astfel încât conceptul de „ţară” s-a distrus. După părerea mea, ne aflăm la ora actuală în faza unei lovituri de stat în plină desfăşurare, o lovitură de stat de tip stalinist. Mai mult decât atât, masele au fost într-atât de îndobitocite, în România, în aceşti 20 de ani de mankurtizare, încât nu mai înţeleg că luptă împotriva propriilor interese şi sprijină ocupantul.
Noi am înţeles în decembrie 1989 cum stau lucrurile, însă nu am putut lupta cu agresorii. România a fost atacată de forţele profesioniste ale statelor celor două tratate. Nu au fost doar SPEŢNAZ şi OMON, au fost şi batalioane franco-germane care s-au antrenat în Debreţin (localitatea din Ungaria care se află în apropierea frontierei cu România), pe macheta Transilvaniei. Deci, a fost o lucrare generală, pentru că era vorba de o preschimbare şi explic imediat de ce: pentru a ajuta Rusia să se preschimbe, dar să rămână mare imperiu. Noi am identificat agresorii dar nu am putut să ne batem pentru că între ei şi noi erau masele mankurtizate. Mai mult, agresorul trăgea lepădând unul după altul vestoane ba de Securitate, ba de Armată, ba de Miliţie, ba de nu ştiu ce…
Am o singură întrebare: era nevoie să se deplaseze masele de proşti la televiziune, care putea fi închisă printr-o simplă prin simplă apăsare de buton în punctul de comandă? Acolo unde au lipsit masele, adică gloatele, între noi şi adversari, cum a fost la podul de la Slatina, acolo adversarul a fost făcut ţăndări. Eşaloanele venite dinspre Craiova au fost făcute praf de TAB-urile (TAB=transportor auto blindat) armatei. Supravieţuitorii care urlau „mamă!” în ruseşte au fost duşi la spitalul de la Slatina, de unde au fost recuperaţi. În schimb, ofiţerii noştri au dat ani de zile cu subsemnatul la ambasada sovietică: „cum de şi-au permis să-şi apere ţara?”.
Ceea ce se petrece acum este identic. În 1989, după o lucrare de 20 ani (fuga lui Pacepa a fost un semnal), noi am fost loviţi sistematic în stomac ca să ieşim în stradă şi am ieşit din disperare, iar în stradă nimeni nu a gândit. La ora actuală nu ne mai grăbim pentru că nu numai în stomac suntem loviţi: ni se interzice dreptul la viaţă, nu mai avem siguranţa zilei de mâine, ni se stabileşte şi de către un ministru al muncii şi cât trebuie să trăim după ce ieşim la pensie. Mai mult decât atât, s-au reactualizat toate nucleele KOMINTERN-iste. Avem bine în vedere acest lucru, nu este vorba de interesele Rusiei, ci de indivizi care lucrează în Rusia împotriva intereselor ruseşti, în Israel împotriva intereselor evreieşti, în România împotriva celor româneşti şi în America împotriva celor americane. E vorba de vechiul KOMINTERN care s-a reactivat şi sunt oameni care nu pot păţi nimic pentru că nu aparţin nimănui. Nu au nici un Dumnezeu, sunt atei, sunt fiii şi nepoţii celor debarcaţi de pe tancurile ruseşti, diferenţa este că “tătuca” le-a murit, nu mai e Stalin, dar ei merg mai departe.

Călin Mihăescu: Tătuca s-a reîncarnat la Vest?

Mircea Dogaru: Probabil. Nu îl cunoaştem noi. Stalin s-a multiplicat în câteva zeci de persoane care consideră oamenii simpli – cifre şi încearcă să destructureze toate statele, nu numai România. Este o putere a banului, „ochiul dracului” care dizolvă toate naţiunile pentru că „tot ce este mic, este minunat”. Este un principiu enunţat de Leopold Kohr, state sub zece milioane care pot fi uşor gestionate asemenea unor SRL-uri, cu poliţia corporaţiei care asigură toate afacerile şi îi pedepseşte pe cei care protestează.

Călin Mihăescu: Oare nu cumva cei care fac propagandă antiromânească în Rusia de azi, deseori cu clişee sovietice, sunt aceiaşi care fac propagandă antirusească, aici în România?

Mircea Dogaru: Cei care, fac propagandă antiromânească în Rusia sau Ucraina nu o fac nici în interesul Rusiei, nici a Ucrainei, este un praf în ochii. Să vă dau un exemplu: nu Ianukovici era omul ruşilor, ci Iuşcenko şi Timoşenko, iar „revoluţia portocalie” a fost instrumentată în sensul ăsta. Lucrurile stau cu totul altfel, exact pe dos faţă de cum consideram noi.
Realitatea a condus spre un bipolarism. Aceasta a fost realitatea, aceasta va fi. E o aberaţie să se încerce altceva. Există putere bipolară şi acum pe pământ.
Va exista o singură voce doar când ne vom confrunta cu… marţienii. Abia atunci ne vom alinia în spatele unui „fuhrer”. Până atunci, nu. Chestia este că această lege, etern valabilă, nu poate fi contestată. Şi la ora actuală sunt aceleaşi două puteri, Federaţia Rusă şi Statele Unite.

Călin Mihăescu: Când s-a conturat această formulă bipolară?

Mircea Dogaru: În clipa în care vechiul parteneriat a căzut, Germania care s-a considerat stăpâna Vestului şi era, a întins o mână şi a făcut în tratat de alianţă militară cu Uniunea Sovietică, tratatul Stalin-Hitler fiind o reeditare a tratatului Alexandru I – Napoleon pentru împărţirea Europei. În momentul acela în Germania a apărut microbul hegemoniei universale şi Hitler a ajuns la concluzia că poate elimina partenerul şi poate rămâne de unul singur şi a atacat Uniunea Sovietică, şi-a atacat aliatul. Acel pact, „Ribbentrop-Molotov” nu era unul al împărţirii României, ci al Europei în două în funcţie de interesele celor doi. În momentul în care Germania a înnebunit şi a stricat jocul, era firesc ca Occidentul să producă un nou partener pentru Răsărit. Şi acest partener a fost încă din 1939 Statele Unite ale Americii. Pentru ca fraţii noştri de dincolo de Prut să ştie cine i-a vândut cu adevărat, o să dau citire următoarelor enunţuri: la 17 decembrie 1939 (războiul începuse la 1 septembrie) s-a înfiinţat la Departamentul de Stat al Statelor Unite un organism special numit „Committee on Problems of Foreign Relations”, care s-a numit din ianuarie 1940, „Advisory Committee on Problems of Foreign Relations”, iar din mai 1940 „Interdepartmental group to Consider post-war international problems and policies”, condus de internaţionalul Leo Pasvolsky.
Ce analiza acest comitet? Zonele de conflict postbelice care vor exista după cel de al doilea război mondial. Analiza a început în septembrie 1939 când războiul abia începea. În vara anului 1941, în plin război antisovietic, acest comitet a devenit foarte activ pentru că era vorba de ajutorarea ruşilor în calitate de viitor partener în locul nemţilor şi s-a numit „Advisory Committe on Post War Foreign Policy”, cu un subcomitet pentru probleme teritoriale, condus din februarie 1942 de Harley Notter. La 24 aprilie 1942 s-au identificat 24 de chestiuni teritoriale care vor pune probleme stăpânilor lumii după război. Printre acestea şi problemele teritoriului dintre România şi Ungaria, dintre România şi Rusia, indiferent cum urma să se numească după război Rusia, Uniunea Sovietică sau altfel.
Chestiunea a continuat, deci am devenit obiect de analiză, iar realitatea în ceea ce ne priveşte, din punct de vedere al intereselor viitorilor stăpâni, s-a conturat la 27 ianuarie 1943, când s-a luat în calcul pentru prima dată ca Bucovina şi Basarabia să rămână în Uniunea Sovietică. Negociatorii, adică vânzătorii, cei care ne-au vândut, să ştie şi fraţii noştri de dincolo, s-au numit: Grayson Louis Kirk, Marion W. Boggs, Charles Eustis Bohlen, John C. Campbell, Cavendish Wells Cannon, Norris W. Chipman, Otto E. Gutte, Harry N. Howard, Philip E. Mosley, colonel James Olive, căpitan H.L. Pence. Aceştia sunt cei care au făcut raportul acceptat de preşedintele Statelor Unite ale Americii de atunci, în baza căruia se spunea că în Basarabia, în acea perioadă, „la 3 martie 1944, locuiesc 1,6 milioane români, 700 de mii de rusofoni, 165 mii de bulgari, 100 de mii de găgăuzi şi 200 de mii de evrei. Basarabia şi Bucovina sunt teritorii româneşti, fără nici un fel de dubii, dar România nu va avea de suferit dacă nu le va mai avea după război. În schimb, pentru aliatul lor rus, ar fi încă o incomensurabilă pierdere strategică în posibilitatea de a ajunge rapid prin Bucovina în centrul Europei.” În această situaţie s-a decis ca aceste teritorii să rămână după război Rusiei. Decizia finală a fost luată la 3 martie 1944, în plin război. Din acel moment, s-a perfectat alianţa care funcţionează şi astăzi între Statele Unite şi Rusia.
„Căţelul” americanilor, Marea Britanie, a lansat pe piaţă conceptul de „Cortină de Fier”, pentru că el trebuie preluat de undeva. Realitatea este cu totul alta, acest concept a fost lansat în „Das Reich” la 25 februarie 1944, de Goebbels, care spunea că „pe măsură ce tancurile germane se retrag şi „mareea roşie” înaintează, o „cortină de fier” se va lăsa asupra Europei, în spatele căreia vor fi lichidaţi milioane de oameni.” Britanicilor le-au plăcut foarte mult conceptul, cu cinism l-au preluat, au bătut palma şi au creat ceea ce proştii au numit şi numesc în continuare „războiul rece”. „Războiul rece” a avut un singur scop: să păstreze bipolaritatea: asupra fraierilor din occident tronau americanii, asupra fraierilor din răsărit tronau ruşii. În momentul în care unii încercau să se ridice şi să pretindă dreptul să cugete asupra democraţiei, erau speriaţi cu „pericolul roşu”, iar în răsărit erau speriați cu „imperialismul anglo-american”. Uite aşa ruşii au ţinut jumătate de planetă în frâu şi americanii cealaltă. Între ei exista o coordonare perfectă, telefonul roşu a funcţionat întotdeauna. Desigur, mai existau excese, se mai călcau pe picioare un pic, dar atunci se ameninţau reciproc de ochii lumii şi treaba se rezolva în culise. Criza a izbucnit din cauza sistemului aflat în Rusia.

Călin Mihăescu: Se agită atât mult în România de azi acuzația de comunism, “cripto”- comunism, la adresa poporului român în ansamblu. Democrația noastră pare determinată sa nimicească comunismul. E o treabă serioasă cu comuniștii ăștia?

Mircea Dogaru: Foşti kominternişti care mai trăiesc, foşti agenţi ai lui Stalin, fii şi nepoţii lor, aruncă pe piața din România acuzația comunismului. Comunismul există în Israel, există poate în Singapore, dar nu a existat în Rusia, nu a existat în România, aici a existat cu totul altceva. Comunismul după Karl Marx şi Engels urma să se instaureze într-o societate superdezvoltată din punct de vedere economic, prin concentrarea capitalului la vârf, în nici un caz prin revoluţie.
Rusia nu putea prospera cu modul său de producţie pentru că ducea la o scleroză a structurilor economice în special, Este vorba despre “modul de producţie asiatic”, numit de ruşi “socialist”, de occidentali “hidraulic” şi de români “tributal”, o societate în care există proprietate colectivă asupra mijloacelor de producţie dar şi exploatarea e exercitata de o aristocraţie birocratică de funcţii, care tinde să devină de sânge. Adică Leon Tismenitzky, tatăl kominternist, ni-l lasă moştenire pe Volodea (Vladimir) Tismăneanu, fiul… (nota redacției – Vladimir Tismăneanu este profesor universitar american, lider de opinie de orientare democrat-liberală, emigrat din România în 1981; a fost coordonatorul comisiei prezidențiale care a redactat și prezentat în Parlamentul României ”Raportul final” de condamnare a comunismului)
Era ca un capac pe orizontală, care trebuia înlăturat periodic şi înlocuit cu altul, pentru ca generaţia următoare să poată respira. Dar dacă se constituie după aceleaşi principii, matematic, după 30-50 de ani va trebui din nou înlocuit prin revoluţie. Or, Rusia ajunsese la final, pentru că îngheţase şi trebuia să se producă acolo o răsturnare. Ca lucrurile să poată merge înainte, o răsturnare de alt tip, cu revenire la economia de piaţă controlată de stat, se putea face doar cu sprijinul aliatului. În concluzie, tot ce s-a întâmplat în răsărit, s-a întâmplat pentru că a fost conceput la sfârşitul anilor 50, de către serviciile speciale ruse şi americane, mână în mână. Vă dau un singur exemplu: cel mai mare luptător „antiamerican” şi „antiimperialist” Brucan, devine goarna intereselor americane (nota redacției – Silviu Brucan – lider comunist în România anilor `50, dizident anti-ceaușist, profund implicat în revoluția din 1989 și în viața politică de imediat după Revoluție). În ceea ce ne priveşte… şi-au pus agenţii la mijloc, împreună, în aceeaşi căciulă. Rusia trebuia să se refacă, dar nu să se prăbuşească şi nu se va prăbuşi, pentru asta avea nevoie de un cerc de foc la graniţele ei şi asta au fost revoluţiile în ţările din est. Trebuia să se dea fraierilor iluzia libertăţii. Basarabenilor li s-au dat 20 de metri de frâu ca să creadă că sunt liberi, în loc de 2 metri sau 1,5 metri, după care nu au mai înţeles ce se întâmplă şi s-a terminat şi cu libertatea lor.

Călin Mihăescu: Care va fi efectul amplasării scutului antirachetă în România?

Mircea Dogaru: Păi, de ce se discută atât despre scutul antirachetă? Ameninţă interesele ruseşti? Nu. Totul e un praf în ochi, totul este o mare cacealma întru cât se trece la încheierea acordului SALT II, pentru că acordul SALT I s-a încheiat. Bineînţeles că Nicolai Makarov şi alţii urlă că scutul antirachetă este împotriva ruşilor, dar în nici un caz nu este împotriva Rusiei. A scăpat un ziar azer, „Trend News” de la Baku, acum trei zile, o opinie interesantă a doamnei Beata Kviatek-Simanska, publicat de un ziar din Israel, conform căreia, Rusia şi nimeni altul a propus ca radarele de interceptare să fie instalate în România sau Bulgaria ca o alternativă la intenţia de desfăşurarea lor în Polonia sau Cehia. Deci, ruşii au decis să fie instalate la noi şi nu în Cehia. Tot scandalul îl fac pentru a deţine controlul maritim total în Marea Neagră.

Călin Mihăescu: S-a decis la vizita lui Obama în Rusia?

Mircea Dogaru: Asta se poate doar presupune. Chestiunea constă în interesele cui foloseşte toată treaba asta? În primul rând scutul este îndreptat împotriva Iranului. România este cel mai apropiat stat în care SUA poate amplasa aşa ceva şi subsidiar împotriva altora. Ca o consecinţă directă, o declaraţie a fostului comandant al flotei ruse de la Marea Neagră, amiral al Statului Major, general al marinei militare ruse, Viktor Kravcenko, precizează că Moscova va fi nevoită, în replică, să întărească flota de la Marea Neagră. În cele din urmă, beneficiarii scutului antirachetă vor fi ruşii, nicidecum românii. Eventual pe ideea lui Putin de desfiinţare a acestei invenţii a serviciilor speciale ruseşti şi germane, care se cheamă „la marginea”, adică, „Ucraina”.

Călin Mihăescu: România ar putea să se apropie de Ucraina pentru a rezolva problema Transnistriei şi a Basarabiei?

Mircea Dogaru: Este o aberaţie, nu putem face o alianţă cu Ucraina pentru că suntem un stat membru NATO şi putem face parte dintr-o alianţă cu Ucraina doar în cadrul NATO. Nu mai putem face alianţă cu nimeni de capul nostru. Suntem stat NATO şi stat membru al Uniunii Europene. E o iluzie că reprezentăm ceva. Nu mai reprezentăm nimic, suntem partea a unui superstat care se cheamă Uniunea Europeană, cu legislaţie proprie, care prevalează asupra legislaţiei româneşti. Asta nu înţeleg KOMINTERN-iştii de la Bucureşti şi slugile lor, că nu mai pot face ce vor.

Călin Mihăescu: Poate ei asta vor, au pregătit direcţia asta…

Mircea Dogaru: Ei au pregătit distrugerea Ungariei şi proiectul le-a reuşit. Ungurii abia acum şi-au dat seama că nu mai stăpânesc nimic în ţara lor. Noi i-am urmat. La ora actuală pământul nu mai este al nostru, este al italienilor sau ciprioţilor, industrie nu mai avem pentru că am făcut-o praf, bănci nu mai avem nici una. Ne întrebăm de ce mai avem criză. Ce fel de criză? Că în afară de criză de nervi nu mai putem identifica nici un fel de criză, nici economică, nici financiară. Practic, noi ne-am distrus ca şi ungurii, ca şi cehii, sârbii sau polonezii, singuri, Ţara!

Călin Mihăescu: Nu putea să ieşim din NATO, UE și să facem o uniune ortodoxă?

Mircea Dogaru: Astea sunt capcane în care suntem aruncaţi ca să ne irosim energia degeaba. Nici nu ar fi de interes. Interesul României, ca inteligenţi ce suntem, ar fi să utilizăm pârghiile NATO şi UE ca să ne facem propria politică. Dar condiţia este să ai patrioţi lucizi în fruntea statului şi să „te faci frate şi cu dracul până ce treci puntea”. Din moment ce NATO e mână în mână cu Rusia, am avea linişte în toate părţile şi am putea învinge duşmanii interni care întâmplător sunt şi duşmanii NATO şi duşmanii Rusiei. NATO ne-ar da mână liberă.

Călin Mihăescu: Nu cumva strategia asta a aplicat-o Ceauşescu într-un alt context istoric?

Mircea Dogaru: Ceauşescu urma strategia lui Brâncoveanu, a lui Mihai Viteazu, prin care Mihai Viteazu a propus alianțe în februarie-martie 1600, pe rând: lui Boris Godunov împotriva polonezilor şi împotriva turcilor şi tătarilor, polonezilor împotriva ruşilor şi împotriva austriecilor, Habsburgilor le oferea alianţă împotriva turcilor, turcilor împotriva tuturor. Asta şi era politica lui Brâncoveanu, care era prieten al ţarului, ceea ce era un titlu, era baron al Imperiului romano-german şi în acelaşi timp era Paşă Bei cu trei tuiuri de la Poartă. Între trei mari puteri, el a manevrat în interesul românesc. Asta a făcut şi Ceauşescu, de aia a şi plătit cu viaţa. Dar astăzi este alt context istoric, nu ne mai putem permite să facem asta. Astăzi suntem la marginea NATO şi UE. Cu acordul Rusiei se pune scutul antirachetă în România. Şi de ce cu acordul Rusiei? Pentru că noi am fost cedaţi. Noi şi polonezii din cadrul NATO suntem cei mai periculoşi. Ăia pentru că sunt turbulenţi în nebunia lor de şleahtă, noi pentru că, indiferent ce s-ar negocia cu noi, facem pe dos, facem altceva.

Călin Mihăescu: Dacă există această bipolaritate şi această coordonare, de ce s-a desfiinţat Tratatul de la Varşovia dar nu s-a desfiinţat şi NATO? Mai este necesar NATO? Care este rolul lui?

Mircea Dogaru: Îmi pun şi eu întrebarea: în afară de Rusia, ceilalţi membri ai Tratatului de la Varşovia unde sunt? Nu sunt în NATO? Nu s-a produs o desfiinţare, s-a produs o strângere a forţelor între cele două state care ne-au făcut nouă revoluţiile. Ei le-au făcut, pe teren au fost specialiştii lor, militarii lor.

Călin Mihăescu: Există şi acum o coordonare între Rusia şi NATO?

Mircea Dogaru: Bineînţeles. „Lasă-mi mai mult din Polonia şi România, ia-ţi mai mult din Bulgaria”, sigur că este o coordonare, o regrupare, o strângere a forţelor. La ora actuală membrii tratatului de la Varşovia sunt în NATO, mai puţin Rusia.

Călin Mihăescu: Dar aceasta nu s-a produs totuşi în dezavantajul Rusiei?

Mircea Dogaru: Vă recomand să vă duceţi în Cipru, în Antalya, oriunde în Marea Mediterană. Acolo se vorbeşte în rusă, ca primă limbă, în palate, în hoteluri de cinci stele; toate sunt proprietăţi ruseşti. Rusia nu s-a destrămat, ci s-a extins. Noi gândim la nivelul secolului XIX – începutul XX: „o armată faţă în faţă cu graniţa”. Nu, Rusia e peste tot, inclusiv în România. Rusia există politic acolo unde o concentrare de populaţie rusească face jocul în zonă, iar economic Rusia a cuprins toată Marea Mediterană, Rusia a trecut oceanul. Suntem în altă lume, suntem în mileniul trei, nu mai putem gândi soldatul faţă în faţă cu soldatul inamic. Cei mai cumpliţi inamici suntem noi înşine, în vanitatea, în lăcomia, în prostia noastră, în setea noastră de putere!

Călin Mihăescu: Asta înseamnă că ruşii au gândit foarte bine şi au foarte buni strategi… Dar totuşi cum au putut accepta groaznica suferinţă şi dezastrul din anii 90? Atunci Rusia a fost aproape distrusă.

Mircea Dogaru: Nimic nu se produce fără suferinţă. Trebuie să distrugi gangrena ca să reînvii, iar asta face victime colaterale. Iar pentru Rusia niciodată nu a contat omul de rând; acesta a fost o simplă cifră statistică. Sacrificiul a fost necesar pentru ca să supravieţuiască întregul.

Călin Mihăescu: Dacă există această coordonare, înseamnă că noi nu avem probleme de securitate reale?

Mircea Dogaru: Depinde. Adversarul lucrează oriunde. El poate lucra la noi, poate lucra în America…

Călin Mihăescu: Atunci, pericolul ne poate veni şi dinspre NATO?

Mircea Dogaru: Nu dinspre ceea ce reprezintă NATO, ci dinspre forţele care parazitează NATO, aşa cum şi dinspre forţele care parazitează Rusia, dinspre forţele care parazitează Israelul. Adversarul tuturor îl constituie astăzi nu state, nu armate, nu servicii de spionaj, ci Asasinii Economici Mondiali.

Călin Mihăescu: Şi în ce măsură este capabil NATO să ne asigure securitatea?

Mircea Dogaru: În măsura în care înţelegem că NATO ne asigură securitatea doar dacă o cerem. Nu vine din propria iniţiativă, suntem stat membru NATO. NATO se străduiește să aibă un partener de dialog realist în noi şi nu îl are, Rusia se străduiește şi ea să aibă un partener de dialog realist şi nu îl are… nu e vina noastră? Adică, aici ar trebui noi să conştientizăm şi să nu îi alegem pe toţi imbecilii în frunte care trec de la o culoare la alta cu nonşalanţă şi care sunt în stare să vorbească 24 de limbi şi 24 de ore să spună mulţimii „Aleluia!”, iar mulţimea imbecilizată îi urmează ca pe „omul care aduce ploaia”.

Călin Mihăescu: Dacă nici cei din Rusia, nici cei din Statele Unite nu îşi găsesc parteneri de dialog printre asemenea oameni…

Mircea Dogaru: Deocamdată suntem prea mici. Rusia îl are pe Putin, care şi-a pus ţara pe şine şi care i-a expediat în închisori, sau i-a obligat să fugă mâncând pământul, pe regii banului. Obama încearcă acelaşi lucru. Nimic nu se face fără avizul celor doi. Preşedintele României devine preşedinte doar dacă are avizul celor doi.

Călin Mihăescu: Acest lucru înseamnă că puterea poate fi luată de oricine prezintă încredere celor doi?

Mircea Dogaru: Nu, pentru că nu există nici o structură în România care nu este penetrată. Nu putem să fim decât masă de manevră şi mână de lucru. Deocamdată nu noi propunem. Trebuie să reţineţi că tot ceea ce ni se înfăţişează este contrariul realităţii: hoţul este prezentat drept negustor cinstit, trădătorul drept erou, agresorul drept luptător pentru pace, patriotul drept terorist. Mai avem de tras după păcăleala „revoluţiilor” democratice, astfel în cât să fim în stare să răspundem râzând în hohote la orice tentativă de manipulare.
Astăzi doar un singur război este valabil, cel al inteligenţelor. Avem suficientă inteligenţă, trebuie doar adunată şi coordonată!

Anunțuri

8 Responses to “Interviu cu col. Mircea Dogaru (martie.2010)”

  1. Video Transcript for Archival Research Catalog (ARC) Identifier 38908
    National Archives and Records Administration http://www.archives.gov
    Soviet Commissar Molotov’s Secret Visit to U.S. – 1942
    Text: SOVIET COMMISSAR MOLOTOV’S SECRET VISIT TO U.S.
    Narrator: Near Washington a giant Soviet bomber stands poised for flight. Her passenger: Soviet Commissar Molotov. He came for a week of conferences with President Roosevelt. Secretary of State Hull and Ambassador Litvinov are on hand to see him leave. In London, he signed a new 20-year Anglo-Russian alliance. Here he reached understandings on opening a second European front. The war’s best kept secret. Not until Mr. Molotov was safely back in Moscow was his visit revealed.
    Secretary Hull and Mr. Litvinov sign the protocol promising ever increasing supplies to Russia, a new working agreement between two of the greatest nations in the world.

  2. desteaptate romane. ca sintem condusi de spioni si servici externe

  3. Intotdeauana la obiect,a-s dori sa-l ascul in fiecare zi,,treziti-va ziaristi,si aduceti oameni valorosi in interviuri,felicitari domnului Mihaiescu

  4. ca de obicei, trebuie sa insultam la greu

  5. Foarte profund si adevarat articol! Va respect foarte mult D-le Dogaru!
    Imi permit sa adaug aici canalul neoficial al d-lui Dogaru pe youtube:
    http://www.youtube.com/IstorieAdevarataTV
    Felicitari,D-le Mihaescu!

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: