Critica statalității sovietice și țariste

Redau mai jos un fragment din monumentala lucrare ”Fundamentele geopoliticii”(1997) de Aleksandr Dugin. In curand va fi publicata integral si in Romania.

————————————————————————————-

3.4. Critica statalităţii sovietice

Ultima formă de organizare imperială a poporului rus a fost URSS şi arealul geopolitic dependent de ea (ţările Tratatului de la Varşovia). În perioada sovietică, sfera de influenţă a ruşilor s-a lărgit din punct de vedere geografic până la limite cândva de neconceput. Cucerirea pământurilor şi campaniile militare au inclus în zona geopolitică a ruşilor teritorii imense.

În sens spaţial, o asemenea expansiune s-ar părea că trebuie să reprezinte forma superioară a statalităţii ruse. Este imposibil de negat faptul că la baza construcţiei axiale a Imperiului sovietic a fost tocmai poporul rus, care a întruchipat universalismul său specific (cel puţin, parţial) în modelul ideologic şi social-politic sovietic.

La prima vedere s-ar părea că, în condiţiile actuale, perspectiva unei dezvoltări adevărate a naţionalismului rus ar trebui să coincidă cu restaurarea URSS şi reconstruirea modelului sovietic şi a statalităţii sovietice. Parţial este adevărat şi logic, iar în cazul de faţă mişcarea neocomunistă, care luptă pentru refacerea URSS, este mult mai aproape de înţelegerea intereselor geopolitice ale poporului rus – ea vede mai clar şi mai precis esenţa tendinţelor lui strategice şi civilizatoare decât unele cercuri neonaţionaliste, care înclină spre modelul „rus tânăr” (prin analogie cu cel turcesc), al unui naţionalism „mic”, „redus”, „etnic”. Fără îndoială, restauraţionismul geopolitic al neocomuniştilor este îndreptăţit, iar naţionalismul lor este mai limitat şi mai „naţional” decât proiectele romantice şi iresponsabile ca formă (şi subversive prin rezultate) ale aripii filoslave, pravoslavnic monarhiste sau rasiste a patrioţilor. Dacă s-ar face o alegere între refacerea URSS şi construirea unui stat velicorus monoetnic sau chiar monocultural, atunci ar fi mai logic şi mai corect să se aleagă proiectul URSS, care ar fi în interesele poporului rus.

Cand redevenim chinezi?

Iata ce ii transmitea Gheorghiu Dej lui Hrusciov prin Podgornai:

“Să-i spui lui Nikita Sergheevici Hruşciov că am devenit chinezi, că suferim de închistare, de îngustime naţională, că sîntem naţionalişti.“
GH. GHEORGHIU-DEJ
(Către N. Podgornîi, în 1963)

Va mai inchipuiti o asemenea atitudine a oamenilor politici in politica externa “democratica” de azi? In fata FMI sau macar in fata portarului de la Ambasada Statelor Unite…

Va amintiti ca vreodata sa se fi manifestat atat de vertical vreun om de politic “democratic” in cei 20 de ani de “libertate”?

Oare din cauza asta a cazut “comunismul”? Fiindca a inceput sa devina “chinezesc”?

Cand redevenim “chinezi”? Fie si in varianta capitalista… E drept, la ziar scrie ca traim in cel mai bun regim, viitorul de aur al intregii omeniri, demo-liberalismul la care se sfarseste istoria si suntem indopati cu atata libertate incat nu trebuie sa mai facem vreun gest sa ne mai luam si noi, ca ni se apleaca… Alo, niscaiva inspiratie de la generatia anilor 60 nu ar fi totusi necesara, pe “felia” asta cu autodeterminarea politicii interne si externe?

Rusia profunda, Rusia ortodoxa

Il vedeti pe Dughin in mijloc, la iesirea din biserica, purtand crucea. Asta, ca sa se lamureasca cei care “au auzit” ca Dughin ar fi vreun soi de “ocultist”:

Dughin despre postmodernism: “pur satanism”

Marele Razboi Al Continentelor (de A.Dugin)

de Aleksandr Dughin

Acest text a fost iniţial publicat ca Partea III-a din
“Conspirologia” (Analiza Conspiraţiilor), Moscova, 1992

PARTEA I – ÎNAINTE DE 1945

1. Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii. În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor este datorată divergenţelor geopolitice radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

Portocala mecanica s-a defectat in Basarabia

de Calin Mihaescu

(analiza scrisa in aprilie 2009, in febra evenimentelor de la Chisinau; inca nu stiu in ce masura scurgerea unui an mi-a confirmat unele intuitii)

Acuzatiile lui Voronin despre implicarea Romaniei in revoltele din Moldova au provocat al doilea val de stupoare la Bucuresti. Stupoare si hohote de ras, fiindca aici, la portile Orientului, totul este luat in zeflemea. Primul soc fusese provocat de insasi izbucnirea revoltei…

Avem doua variante logice daca acceptam teza lui Voronin, ca Romania ar fi provocat explozia de nemultumire de la Chisinau: prima ar fi ca Romania a actionat de capul ei, singura. A doua posibilitate ar fi ca Romania a actionat intr-un context mai larg, in cadrul unui plan pus la cale de americani, pentru o noua revolutie portocalie.

Interviu cu col. Mircea Dogaru (martie.2010)

(Interviu luat de mine istoricului militar col. dr. Mircea Dogaru publicat în revista “AXA” in martie 2010: http://ax.md)

“Avem suficientă inteligenţă, ea trebuie doar adunată şi coordonată!”

Col. Dr. Mircea Dogaru (n. 30 ianuarie 1955, Târgu-Mureş) este un istoric şi autor român.
Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie din Bucureşti în 1979. Este repartizat ca profesor de liceu în București. Însă, în același an, renunţă la învățământ în favoarea cercetării. Devine cercetător-ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară (1979-1999), specialitatea “Istorie militară antică, medievală şi arheologie”. Este specializat în istoria Uniunii Europene la Institutul Francez (1997) şi în Politici de apărare NATO în Canada (1998).
Obţine în 1994 titlul de doctor în istorie militara. În calitate de publicist obţine premiul pentru debut în 1984, devenind membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din 1999. Începând cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universităţii Craiova. Este realizator de emisiuni TV de succes la postul România de Mâine.
Din 2009 este președintele-fondator al “Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în retragere și în rezervă”, singurul sindicat de acest tip din România.

Călin Mihăescu: Ce credeţi despre trecerea la armata de profesionişti?

Mircea Dogaru: Este unul din gesturile de trădare din partea autointitulatei noastre elite politice. În tradiţia românească şi a altor popoare se considera că fiecare tânăr are datoria de a se înrola în armată pentru a participa la apărarea patriei, în caz contrar nu era considerat bărbat.În calitatea mea de lider sindical pot să vă spun ce s-a întâmplat cu armata de profesionişti: armata în România a fost redusă de la 320 de mii de oameni la 52 de mii şi s-a trecut la un sistem de recrutare în baza unei legislaţii cel puţin ciudate.

Interviu cu Calin Mihaescu publicat in “AXA”

(Interviu publicat în revista “AXA” in septembrie 2009: http://ax.md)

Octavian RACU: Unde se află în prezent, din punct de vedere geopolitic, România. A reuşit să-şi găsească propria sa identitate?

Călin MIHĂESCU: În momentul de faţă, România se află în aşa-numita “Noua Europă”, adică un pion pe graniţa atlantismului cu Rusia, sacrificabil, dispensabil. Cred ca este o postură periculoasă. Suntem o ţară care aproape nu mai are o politică externă independentă, aşa că acum ne aflăm acolo unde dictează stăpânii.

O.R: Oare nu este aceasta soarta tuturor naţiunilor mici?

C.M.: Nu suntem o naţiune mică. Suntem aproape 30 de milioane de români în zona vechiului areal tracic. Acest lucru ne face implicit centrul de greutate al unei zone mai largi decât graniţele României. Suntem urmaşii Romei şi urmaşii celui mai numeros popor după indieni din antichitate, tracii. Suntem o naţiune mijlocie, nu mică, iar specificul geografic, demografia, cultura, bogăţiile naturale ale României pot uşor să ne pună în situaţia de a fi lider regional în toata zona Sud-Estului european. Depinde doar de noi dacă ne comportam ca o naţiune mica sau ca o naţiune cu o misiune cel puţin regională. Însă rolul geopolitic pe care îl avem acum, de graniţă a atlantismului, ne taie şansele de a juca un rol important.

GEOPOLITICA ROMÂNIEI de Aleksandr Dugin

Prefaţa scrisa de dl. Aleksandr Dughin, cel mai influent geopolitician rus contemporan, special pentru ediţia în limba română a monumentalei sale lucrări, “Bazele geopoliticii” (apare in ianuarie la editura Eurasiatica.ro).

Coperta lucrarii "Bazele Geopoliticii" de A.G. Dughin

Dl. Dughin face in aceasta prefata cateva precizari actualizate privind Romania Mare si relatia Rusiei cu Turcia si Romania.

Lucrarea “Bazele Geopoliticii” este de asemenea insotita de o postfata exhaustiva, de aproape 100 de pagini, scrisa de cel mai recunoscut geopolitician roman, dl. prof. Ilie Bdescu, care constituie un prim raspuns romanesc intr-un potential dialog la nivel de think-thank geopolitic intre Romania si Rusia.

In luna ianuarie, de pe situl www.eurasiatica.ro se va putea achizitiona lucrarea “Bazele Geopoliticii” cu un discount de 20% fata de pretul de coperta, cu expeditie prin curier si plata ramburs.

GEOPOLITICA ROMÂNIEI

de Aleksandr Dugin

1. Geniile româneşti şi identitatea românească

România a dat lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii.

Deşi o ţară mică din estul Europei, România a avut în plan intelectual o contribuţie semnificativă la civilizaţie, comparabilă cu aceea a naţiunilor europene mari, aproape depăşindu-le. Această caracteristică a intelectualismului românesc reflectă spiritul gândirii europene, indisolubil legat de spiritul tradiţiei, avându-şi originile cu sol, rădăcini şi tendinţe, în Antichitate, cât şi în eternul Orient european ortodox, rămas neschimbat.

Profesorul italian Claudio Mutti, în articolul „Mircea Eliade şi unitatea Eurasiei” face referire la „natura eurasiatică a culturii române”. El îl şi citează pe Eliade: “ Mă simţeam descendentul şi moştenitorul unei culturi interesante, deoarece e situată între două lumi: lumea occidentală, pur europeană, şi lumea orientală. Eu mă trăgeam deopotrivă din aceste două universuri. Cel occidental, prin limba latină şi prin moştenirea romană în obiceiuri. Dar mă trăgeam şi dintr-o cultură influenţată de Orient şi înrădăcinată în neolitic. Toate acestea sunt adevărate pentru un român, dar cred că sunt la fel de adevărate şi pentru un bulgar, un sîrbo-croat, în ultimă instanţă, pentru Balcani, pentru sud-estul Europei şi o parte a Rusiei.”. (M. Eliade, L’épreuve du Labyrinthe, Entrétiens avec Claude-Henri Rocquet, Pierre Belfond, Paris, 1978, p. 26 – 27).